Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Clădirile Judecătoriei și Parchetului Adjud intră în reparații

Tribunalul Vrancea, dar și Parchetul Județean, au planuri mari în acest an pentru unitățile din subordine care se află în Adjud. Ca ordonatori secundari de credite, cele două instituții subordonate Ministerului Justiției caută antreprenori care să se ocupe de lucrările de reparații și de extinderea sediilor – pe de o parte la Judecătoria Adjud, iar pe de alta, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud.

Astfel, Tribunalul caută, pentru suma de 305.042 lei, servicii de elaborare a documentațiilor tehnico-economice, faza PT, DTAC și servicii de asistență tehnică pe parcursul executării lucrărilor de reparații capitale și a extinderii sediului Judecătoriei Adjud. Din ce se arată în documentație, Judecătoria Adjud ar avea mai multe corpuri compuse din parter și pod pe diferite niveluri: trei dintre acestea – C1, C3 și C4 (ultimul fiind grupul sanitar), construite în 1964, în timp ce al patrulea corp, C2, este o clădire construită în 1957.

Tot aici se precizează că în total în incintă se găsesc cinci corpuri, însă expertiza a fost efectuată doar pentru trei (C1, C2 și C4). Urmare a lucrărilor de intervenție propuse, C1 urmează a fi reconfigurat, adăugându-se totodată spații pentru holuri primire și cameră jandarm, iar la C3 trebuie adăugat un culoar de trecere până la C1. În același timp, la toate clădirile se dorește adăugarea unui strat de termoizolație. În interior, tâmplăria va fi din lemn stratificat, iar în zona publicului pereții se vor placa cu lambriu.

În ceea ce privește pardoseala, aceasta este diferită: birourile vor avea pe jos parchet, sala de judecată – marmură, grupurile sanitare – gresie antiderapantă, iar pe holuri – gresie. „Clădirea nu este în siguranță față de acțiunile seismului și sunt necesare măsuri de intervenție. Se propune consolidarea clădirii existente prin eliminarea cauzelor tehnice ale degradărilor sau reducerea nivelului de influență a acestor cauze”, se explică în caietul de sarcini.

Aceasta pentru că, în anul 2022, a fost realizată o expertiză, conform căreia „clădirea se află într-o stare de degradare a elementelor structurale și nestructurale prezentând degradări, datorate cauzelor seismice și neseismice, a infiltrațiilor apelor. (…) în diferite perioade s-au refăcut finisajele, fără a fi consolidate zonele degradate. În acest mod, fisurile au fost acoperite, unele s-au redeschis, altele însă au rămas nevizibile. (…)

Condițiile de exploatare nu au fost bune, singurele lucrări efectuate s-au realizat la corpul C4 și construirea modulului 1 a corpului C1, conform proiectului din 1993. (…) Stabilim că această clădire se înscrie în Calasa de risc seismi RsIII, care cuprinde construcțiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante”.

Parchetul Local Adjud: în arhivă poate izbucni oricând un incendiu

Totodată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea oferă nu mai puțin de 5.375.000 lei pentru achiziția lucrărilor de reparații capitale și de extindere la Corpul C1 (A) și amenajări la Corpul C2 (B) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, clădiri construite începând cu anul 1996. O expertiză a fost de asemenea efectuată la acest imobil tot în anul 2022, iar în documentație se arată că cele două corpuri de clădire sunt ineficiente energetic, că arhiva este amenajată impropriu în pod și există pericol mare de incendiu, dar și că lipsa trotuarului perimetral „a condus în bună parte la apariția de infiltrații la nivelul fundației și pereților și apariția fenomenului de igrasie în majoritatea spațiilor”.

Corpul C1 se extinde cu un corp nou de clădire în vederea reamplasării scării de acces la etaj. De asemenea, se creează o extindere în zona accesului principal în clădire pentru a se creea windfangul de acces. Se propun compartimentări noi din zidărie (…) în zona holului principal pentru crearea grupului sanitar pentru justițiabili și în cadrul biroului de pază pentru a se creea un spațiu pentru depozitarea armamentului de pază. (…) Etajul existent parțial se propune a se extinde pe tot perimetrul parterului. (…)  Corpul C2 se completează funcțional împreună cu corpul C1, acestea asigurând noua funcționalitate pentru Sediul pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud”, se explică în documentație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?