Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Școala din Vintileasca va fi dotată cu mobilier și echipamente IT în valoare de 796,660 lei

Primăria comunei Vintileasca va dota în cel mai scurt timp Școala Gimnazială „Regina Maria” din localitate cu mobilier și echipamente IT în valoare de 796,660 lei. Conform datelor furnizate de primarul Tudorel Vâlcociu, acest lucru este posibil ca urmare a derulării proiectului finanțat prin PNRR, al cărui obiectiv general este „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale „Regina Maria” Vintileasca, comuna Vintileasca, județul Vrancea” îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor de studiu din unitatea de învățământ, în vederea creșterii performanțelor elevilor, a prevenirii și a reducerii abandonului școlar. Obiectivele specifice proiectului sunt: modernizarea și dotarea sălilor de clasă cu mobilier și echipamente digitale de ultimă generație; dotarea și modernizarea laboratorului de informatică cu echipamente IT; dotarea și modernizarea laboratorului de biologie. În această primă etapă s-a achiziționat partea de echipamente și resurse digitale,  în valoare de 361,783 lei, constând în: 7 Display-uri interactive cu suport model 1, un Display interactiv cu suport model 2, 11 laptopuri, 11 sisteme de sunet, 9 camere de videoconferință model 1, o cameră de videoconferință  model 2, 11 imprimante multifuncționale, 10 scanere portabile de documente, un router WI-FI, 19 sistem de tip desktop cu monitor, o cameră foto digitală, un antivirus cu licență, 10 platforme de divertisment educațional pentru disciplina biologie și o platformă pentru un sistem de management al învățării. În etapa a doua vor fi achiziționate dotările pentru sălile de clasă în valoare totală de 468, 279 lei. Vor fi aduse la unitatea de învățământ scaune, bănci, mese, vestiare personale elevi, precum și dotarea laboratoarelor. „Eleviii de la noi din localitate au fost tot timpul la înălțime prin rezultatele obținute la examenele naționale, dar și la olimpiadele și concursurile de profil organizate de diverse foruri. Prin aceste echipamente moderne de învățare nu facem altceva decât să venim în sprijinul lor, dar și al cadrelor didactice. Investiția făcută acum în educație și în viitorul copiilor de la noi din localitate, va da roade peste timp, când cu siguranță școlarii de astăzi de la Vintileasca vor ajunge nume importante în diverse domenii de activitate la nivelul județului, dar mai ales la nivel național. Ne mândrim cu cei care au terminat școala la Vintileasca și acum profesează în diverse domenii de activitate în țară și străinătate și ne fac cinste peste tot pe unde merg”, a spus Tudorel Vâlcociu, primarul localității Vintileasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?