Sediul Primăriei Dumbrăveni va fi reabilitat energetic. În urma licitației derulate de autoritățile din comună, s-a stabilit ca societățile Conbeta și Grup Grind să realizeze lucrările pentru obiectivul de investiții „Lucrări de creștere a eficienței energetice a sediului Primăriei Comunei Dumbrăveni, județul Vrancea”. Obiectivul general al proiectului este reprezentat de reabilitarea energetică a imobilului în vederea creșterii performanței energetice.
Este vorba despre lucrări pentru sporirea rezistenței termice unidirecționale a pereților exteriori; înlocuirea tâmplăriei existente de pe fațade cu tâmplărie performantă energetic; sporirea rezistenței termice a podului; montarea unei pompe de căldură aer-aer; montarea unui sistem fotovoltaic de 20 kw; montarea de sisteme individuale de ventilare mecanică cu recuperare de căldură; modernizarea sistemului de iluminat, respectiv iluminat cu led; montare convectoare electrice 500W, wi-fi, termostat reglabil; reparare șarpantă și învelitoare; reparare sistem de colectare ape meteorice; reparare trotuare de protecție.