Proiectele de alimentare cu gaze naturale destinate localităților din Vrancea, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, încep să devină realitate. Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel-Mare, a semnat vineri autorizația de construire pentru executarea lucrărilor din cadrul proiectului „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comunele Milcovul, Gologanu și Răstoaca”, realizat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară din cele trei comune. Valoarea lucrărilor este de 42.357.073 lei. „Este un proiect necesar și foarte important pentru dezvoltarea acestor comune. Sperăm ca în cel mai scurt timp, locuitorii din această zonă să beneficieze de aceste utilități, mult așteptate“, a declarat vicepreședintele Ionel Cel-Mare.