Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Premierul Ciolacu anunță o investiție de 11 miliarde de lei pentru refacerea liniei de cale ferată Focșani – Roman

„Investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării noastre economice, iar azi aprobăm noi proiecte majore. Sunt în special bani europeni, pentru reabilitarea liniei de cale ferată Focșani – Roman, aproape 150 de kilometri de cale ferată”,a anunţat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul României a declarat joi, în debutul ședinței de Guvern, că executivul investește 11 miliarde de lei pentru refacerea liniei de cale ferată Focșani – Roman. El a precizat că este vorba despre o investiție din fonduri europene pentru aproape 150 de kilometri de cale ferată, cu termen de realizare de 3 ani.

Prin realizarea proiectului se are în vedere:
– îmbunătățirea siguranței în zona intersecției liniilor CF cu rețeaua rutieră;
– o îmbunătățire semnificativă a condițiilor de transport, ce va avea un rol benefic în dezvoltarea economică a zonei;
– modernizarea infrastructurii feroviare și lucrărilor conexe (construcție pasaje, modernizare treceri la nivel etc.), ce au un rol important în dezvoltarea durabilă a localităților prin reducerea emisiilor poluante și reducerea timpilor de călătorie;
– o creștere a numărului de călători, a cantităților de mărfuri și altor bunuri transportate.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021 – 2027 și Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), de la bugetul de stat – prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” – SA, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, iar lungimea traseului ce urmează să fie reabilitat este de 147,7 km, Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 11,09 miliarde de lei, durata de execuție a lucrărilor fiind de 36 luni.

Ciolacu a mai spus că Guvernul alocă în domeniul rutier un miliard de lei din bugetul de stat pentru a reabilita un sector de 42 de kilometri din Autostrada A1 București – Pitești. Totodată, șeful Guvernului a mai anunțat și suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii, pentru plata ajutoarelor către fermieri – ajutorul pe hectar în sectorul vegetal și sprijinul financiar pentru fermierii din domeniul avicol și cel al creșterii porcilor.

„Avem confirmarea oficială că ne-am ținut promisiunile făcute românilor la început de mandat. Inflația a scăzut sub 6% în aprilie și consumul privat arată o revenire solidă în primul trimestru. Practic, consumul populației începe să redevină, alături de investiții, un motor al creșterii economice! Însă, investițiile rămân factorul decisiv al dezvoltării noastre economice”,a adăugat Ciolacu.

Realizat de SC MEDIA UNO SRL la comanda PSD Vrancea. Cod mandatar financiar: 21240002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?