Un incendiu s-a produs în urmă cu puțin timp la un apartament de pe str. Longinescu din Focșani. Din primele informații, nouă persoane, dintre care patru copii, au fost evacuate. În acest moment sunt evaluate medical cinci persoane, care se aflau în apartament la momentul producerii incendiului. Se pare că focul ar fi izbucnit de la o lumânare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea a transmis următoarele informații:
„A fost anunțat un incendiu la un apartament situat pe str. Longinescu din municipiul Focșani. Către locul intervenției se deplasează 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu 2 autospeciale de stingere, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și modulul SMURD.
Revenire intervenție municipiul Focșani:
Incendiul se manifestă la nivelul bucătăriei unui apartament, au fost evacuate de către pompieri 2 persoane, 7 persoane s-au autoevacuat, incendiul este localizat.
Din cele 7 persoane autoevacuate, 5 persoane (1 adult și 4 minori cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani) ce se aflau în apartamentul cuprins de flăcări, au fost evaluate de echipajele medicale aflate la fața locului, adultul (20 ani) prezentând intoxicație cu fum a fost transportat la spital.
UPDATE! Medicul SAJ a decis ca și cei 4 minori să fie transportați la spital pentru investigații suplimentare.”
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a transmis următorul comunicat: „Astăzi la ora 13.26 Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un incendiu într-un apartament în localitatea Focșani. La solicitare au fost direcționate două echipaje medicale SAJ tip C2 respectiv B2 și un echipaj de primul ajutor SMURD.
Au fost identificate 5 victime, un adult și 4 copiii. Adultul în vârstă de 20 ani, cu intoxicație cu fum, a fost preluat și transportat la Unitatea Primiri Urgențe.
Patru copii cu atac de panică au fost transportați la Pediatrie Focșani.”