Comunicat al Biroului de presă al IPJ Vrancea:
La data de 24 aprilie, în jurul orei 20.45, o persoană a predat la sediul Poliției Municipiului Focșani o brățară din metal galben pe care ar fi găsit-o într-un supermarket din cartierul Sud. În acest sens, solicităm sprijinul dvs. în vederea identificării proprietarului de drept.
Întrucât nici la supermarket, nici la Poliţia Municipiului Focșani nu a fost depusă o sesizare de pierdere a unei astfel de bijuterii, proprietarul acesteia este invitat de poliţişti la sediul din municipiul Focșani al Biroului de Investigații Criminale, strada Longinescu nr. 33 pentru recuperarea acesteia, numai după ce face dovada că îi aparține, prin prezentarea caracteristicilor.
Reiterăm faptul că gestul de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său, constituie infracțiunea de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, prevăzută de art. 243 din Codul Penal și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Subcomisar de poliție
Enache Paula
foto cu rol ilustrativ