Un tânăr din Vrancea, cercetat în arest la domiciliu într-un dosar de furt, s-a ales cu probleme penale mai grave după ce a fost depistat sub influența drogurilor. Vrânceanul avea asupra lui substanțe interzise, motiv pentru care pe numele său a fost deschis un dosar pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului, care însă s-a finalizat „cu bine”. „Ghinion” a avut doar pentru că, în februarie 2021, polițiștii au dat o fugă să verifice cum respecta acesta măsura arestului la domiciliu.
Iar oamenii legii au descoperit astfel că inculpatul se afla împreună cu un alt tânăr, ambii având un comportament ciudat, iar în încăpere se simţea fum şi miros de substanţe interzise. La un control corporal, polițiștii au găsit asupra unuia dintre ei o bucată de hârtie pe care scria „practica bisericii primare” în care se aflau ierburi, tânărul explicând că a găsit-o într-o scară de bloc, în timp ce asupra celuilalt s-a găsit un plic în care se aflau ierburi, despre care a afirmat că este ceai de muşeţel pe care voia să-l vândă.
La audieri, inculpatul a arătat că, din ce știa, drogurile erau etnobotanice, variantă cumva susținută și de un amic al acestuia, care a relatat că, în ziua cu pricina, fusese martor când polițiștii găsiseră la fiecare câte „o bilă” de staniol, care conţinea „botanică”. Totodată, acesta a arătat că știa despre cei doi că erau consumatori de droguri, respectiv etnobotanice, pe care le cumpărau cu 10 – 15 lei doza, însă nu vindeau mai departe şi altor persoane. Ulterior însă, ancheta a relevat că a existat o eroare privind natura susbstanţelor deţinute de vrâncean, motiv pentru care în final s-a dispus clasarea cauzei.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: W R – https://www.pexels.com/ro-ro/