Duminică seara, am intrat cu o frustrare în sala de la Happy Cinema Focșani. Asta pentru că am aflat atunci și acolo că „echipa” anunțată nu prin unul, ci prin două comunicate de presă, că va participa la premiera documentarului NASTY, în realitate va consta într-un singur om, Cristian Pascariu – unul dintre cei trei regizori ai filmului.
Oricum, citisem numai de bine despre film, văzusem interviul cu Ilie Năstase, Cosmin Hodor și Tudor Giurgiu la Andi Moisescu pe YouTube, am văzut și trailerul… ce să mai, era musai să fiu pozitivo-optimisto-entuziasto-cinefilo-nerăbdătoare. Ceea ce am fost.
Filmul e alert, are foarte, foarte multe imagini de arhivă, ceea ce te transformă într-un călător în timpurile și spațiile unde Ilie Năstase își etala talentul și doza de nebunie. Filmul are interviuri cu mari sportivi precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci, Boris Becker, ba chiar cu Phil Knight, co-fondatorul Nike, Ilie Năstase fiind primul sportiv profesionist care a semnat un contract cu celebrul brand în 1972.
Filmul are scene care te emoționează, scene care stârnesc zâmbete, scene care trezesc amintiri; are ritm, are culoare, are alb-negru; are tenis, aventură, dragoste, istorie, revoluție, controversă.
Dar filmul, o spun cu regret, nu m-a făcut să-l cunosc pe Ilie Năstase. Nu am ieșit înțelegând omul, ci mai degrabă fenomenul Ilie Năstase, acea proiecție în lume, exterioară. Nu am văzut omul interior, în ciuda celor două scene filmate în semi-întuneric, într-un vestiar, al căror rost, cu toată părerea de rău, regizorul – echipă Cristian Pascariu nu a reușit să-l explice prea bine.
Am ieșit de la vizionarea acestui documentar cu impresia că am văzut un film artistic, cu un personaj construit pentru a fi într-un fel anume prezentat lumii. Trebuia, parcă, să-l înțelegem pe Ilie Năstase – după cum spun și comunicatele de presă amintite sus de tot: «„băiatul rău al sportului”, (…) adesea descris de presa internațională ca fiind „magnific”, „fermecător”, „temperamental” și „arogant”».
Dar de ce era el așa? Cum a crescut, dincolo de sport? Cum i-a fost familia, dincolo de frate? Cum i-au fost școala, cartierul, prietenii?
Filmul, documentar sau artistic, merită însă văzut. I-am spus regizorului – echipă Cristian Pascariu, în timp ce făceam pozele regulamentare la panou, că nu e ok ce a făcut departamentul de comunicare, dar nu am plecat supărată. Omul a răspuns la întrebările de la finalul filmului, a fost deschis, disponibil.
Ce m-a marcat pe mine în mod special a fost accesul unor oameni precum Ilie Năstase și Ion Țiriac la tot ce a însemnat cultura și civilizația occidentale, în anii în care nouă, celorlalți, nu ne erau doar interzise, ci ne erau prezentate drept întruchipări ale răului absolut. Erau în acei ani, în România, oameni care trăiau vieți pe care noi doar le vedeam în serialul Dallas. Incredibil! Dar, desigur, adevărat.
A! Și încă ceva! Un domn foarte înalt și prezentabil a întrebat despre afișul filmului, pe care îl remarcasem și eu. Am aflat că poza a apărut în revista americană Playboy, în iunie 1977, pentru a ilustra articolul „ILIE THE TERRIBLE”, scris de MIKE LUPICA. „There’s a good Nastase and a bad Nasty rattling around inside the complicated young man who’s one of the world’s top tennis players”, scria atunci Playboy. Mi-ar fi plăcut să citesc articolul.
Mai multe detalii despre filmul NASTY:
https://www.facebook.com/nasty.themovie
https://instagram.com/nasty.themovie
https://tiktok.com/@nasty.themovie
P.S. Pe regizorul Tudor Giurgiu am avut ocazia să-l văd la Focșani, în octombrie anul trecut, când a venit pentru premiera filmului Libertate. Mi-au plăcut foarte mult! (filmul și omul)
Puteți citi AICI – https://www.monitoruldevrancea.ro/2023/10/24/video-si-galerie-foto-libertate-libertate-libertate/
Luni am fost la Colegiul Național Unirea din Focșani ca să particip la o lansare de carte. Este vorba despre „Naratorul cel rău. Un studiu despre realismul românesc: Rebreanu, Preda, Dumitriu”, a celui pe care eu îl știu ca jurnalist și, după cum se autodescrie, „Opinioman la Libertatea”, Costi Rogozanu.
Cartea are la bază teza de doctorat „O lectură ideologică a realismului românesc din secolul al XX-lea. Liviu Rebreanu, Marin Preda, Petru Dumitriu”, „elaborată de d-nul COSTEL ROGOZANU în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în domeniul FILOLOGIE”, după cum se arată într-un anunț, din octombrie anul trecut, al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).
De altfel, alături de Costi Rogozanu a fost, la Focșani, Ștefan Baghiu, de la Facultatea de Litere și Arte a ULBS, care consideră că „Naratorul cel rău” este „cea mai bună carte de teorie și critică literară marxistă – și singura, de fapt, cu adevărat situabilă în tradiția lui Lukacs, cea care a dat literaturii posibilitatea de a fi citită în acest fel în prima parte a secolului 20 – din postcomunismul românesc. Și probabil cartea anului în critica literară de la noi”.
Au participat elevi și profesori, inclusiv directorul CNU, Cornel Noană, au fost adresate întrebări și au fost date răspunsuri despre carte, despre Liviu Rebreanu, Marin Preda, Petru Dumitriu, despre reprezentare și categoriile nereprezentate, despre curente literare și autorii prezenți în manualele școlare, despre lipsa scriitoarelor din materia pentru examenul de Bacalaureat, despre statutul femeii în literatură, despre demisticizarea literaturii, despre aducerea acesteia, în programa școlară, cât mai aproape de zilele noastre, despre „vocea deposedaților”.
În prezentarea de pe Facebook a evenimentului am citit că urma să „dezbatem utilitatea/ necesitatea unor noi lecturi ale clasicilor realismului românesc în licee sau universități. Vă invităm la o discuție între elevi și profesori despre cum ar trebui interpretați astăzi scriitori precum Preda sau Rebreanu. Cartea (…) e disponibilă aici: https://edituratact.ro/…/c-rogozanu-naratorul-cel-rau…/ Notă: un exemplar se află la biblioteca școlii noastre (CNU – n.r.), pentru elevii care vor s-o citească”.
Știam că, pe lângă jurnalist, Costi Rogozanu e și profesor de română. S-a mutat la Nănești, comuna sa natală, a dat examenul de titularizare, iar din toamna lui 2021 predă la școala din Ciorăști.
Conform diverselor surse de pe marele internet, s-a născut în 1977, a învățat la Colegiul Unirea din Focșani, specializarea informatică, a terminat Facultatea de Litere de la Universitatea București, a fost colaborator la mai multe reviste de cultură. Șapte ani a fost prezentator la Realitatea Plus, de unde a plecat în primăvara lui 2020.
A mai scris „Carte de muncă”, „Epoca de mijloc”, a fost co-autor al volumelor „Plante exotice. Teoria și practica marxiștilor români”, „Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc contemporan”, „Filmul tranziției. Contribuții la interpretarea cinemaului românesc „nouăzecist””, „Epoca Traian Băsescu. România în 2004 – 2014”.
Mi-a plăcut la Unirea. Mi-au plăcut profesorii și intervențiile lor, mi-au plăcut elevii și întrebările lor, mi-au plăcut Costi Rogozanu și Ștefan Baghiu. M-am simțit ca o studentă în fața a doi profesori care știu să transforme literatura în viață, care te fac să te duci în bibliotecă, să-i iei pe Rebreanu, pe Preda și să adormi cu ei, printre pagini și personaje.
