Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Studiu în 20 de ţări: Elevii români, sub medie la cunoştinţe şi gândire civică

            Raportul naţional Internaţional Civic and Citizenship Education Study – ICCS lansat, miercuri, de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti arată că elevii români se află sub media ICCS 2022 (508) obţinând un scor de 470 la evaluarea cunoştinţelor şi gândirii civice, plasând România pe locul 16 din 20 de ţări participante. Potrivit studiului, aproximativ un sfert dintre elevii români se află la nivelul D de competenţă sau mai jos (faţă de 14,2% media ICCS 2022), iar aproximativ o cincime se află la nivelul A (faţă de 30,6% media ICCS 2022). Din punct de vedere al implicării civice în şcoală şi comunitate, cei mai mulţi elevi români (86%) au votat pentru alegerea reprezentantului clasei în Consiliul elevilor, faţă de 78% media ţărilor participante la ICCS 2022. Totodată, mai puţin de o treime dintre elevii români (28%) au interes ridicat şi foarte ridicat faţă de politică şi problemele sociale, faţă de 30% media ICCS 2022.

            Mai mulţi elevi români (55%) decât media ICCS 2022 (37%) au declarat că fac parte din grupuri de voluntariat care ajută comunitatea locală. În ceea ce priveşte încrederea în instituţiile statului, intenţiile de vot şi participare, cei mai mulţi elevi români (7 din 10) consideră că democraţia este cea mai bună formă de guvernământ, dar numai 4 din 10 elevi au încredere ridicată în Guvern şi Parlament, faţă de 5 din 10 media ICCS. Intenţiile de vot ale elevilor români sunt mai optimiste decât media ICCS 2022, peste trei sferturi dintre aceştia au declarat că ar vota la cel puţin un tip de alegeri în viitor.

            Asemănător elevilor din celelalte ţări participante, cel puţin jumătate dintre elevii români se aşteaptă să participe pe viitor la activităţi civice legale şi politice (să ia legătura cu reprezentantul ales, să participe la marşuri/proteste paşnice, să colecteze semnături pentru o petiţie). Într-o măsură mai mare decât media ICCS 2022, elevii români consideră că pe viitor se vor implica în activităţi de protecţia mediului, iar aproape 9 din 10 elevi consideră că îi vor încuraja şi pe ceilalţi să se implice.

            Elevii români au un sentiment puternic de apartenenţă europeană: 97% dintre aceştia se declară europeni, 94% sunt mândri de apartenenţa României la Uniunea Europeană, ambele procente sunt mai mari decât media ICCS 2022 (95% respectiv 91%). Majoritatea elevilor români susţin libertatea de circulaţie în interiorul Europei: 96% dintre aceştia consideră că libertatea cetăţenilor europeni să lucreze oriunde în Europa este benefică pentru economia continentului şi numai 30%, faţă de 4% media ICCS 2022, consideră ar trebui să se limiteze într-o anumită măsură drepturile europenilor la muncă în spaţiul european.

            Printre recomandările raportului se numără revizuirea periodică şi îmbunătăţirea curriculum-ului de educaţie civică, mini-granturi de inovare dedicate şcolilor pentru a susţine proiecte civice, revizuirea standardelor de evaluare externă a unităţilor de învăţământ în sensul integrării aspectelor ce ţin de educaţie civică şi dezvoltare durabilă, programe de formare continuă a cadrelor didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?