Cabinetul Ciolacu a decis astăzi, prin două hotărâri de guvern, eliberarea din funcție a prefectului Nicușor Halici și numirea în funcție a lui Marius Iorga. Nicușor Halici și-a anunțat demisia la sfârșitul lunii martie. Eleste președintele PSD Vrancea și va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, din partea PSD.
Până în prezent, Marius Iorga a îndeplinit funcția de șef de cabinet al prefectului Halici, iar anterior fusese consilier local în Consiliul Local al municipiului Focșani din partea PSD. Marius Iorga a fost viceprimar al municipiului Focşani în perioada 2014-2020. Mâine, Iorga va depune jurământul de învestire în funcția de prefect.