Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Deputatul Laurențiu Marin: Guvernul va majora din nou salariul minim

          Deputatul Laurențiu Marin a a anunțat că Guvernul va majora din nou salariul minim, aceasta fiind singura modalitate prin care retribuțiile românilor să fie aliniate cu cele din restul statelor europene. Astfel, salariul minim va crește la 3.700 de lei începând cu data de 1 iulie. Deputatul vrâncean susține că PSD vrea să implementeze cu prioritate salariul minim european, astfel încât să le crească tuturor salariaților nivelul de trai și puterea de cumpărare. „Salariul minim european va aduce beneficii semnificative mai ales în sectorul privat, acolo unde există cei mai mulți angajați cu venituri minime. Această primă majorare a retribuțiilor va fi urmată și de altele grație unui mecanism automat, necesar pentru majorarea anuală a salariului minim. PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte imediat și în veniturile salariale ale cetățenilor. Mă bucur că cetăţenii români vor avea parte de un salariu minim decent. Astfel, va fi implementată directiva europeană votată de Parlamentul European în septembrie 2022 care prevede că cei mai săraci angajaţi trebuie să fie plătiţi cu cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie, care este de 7.567 lei în anul 2024!“, a afirmat deputatul Laurențiu Marin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?