De Ziua Internaţională a Romilor, câţiva tineri de etnie din judeţul Vrancea au demonstrat cum arta, şi în special muzica, poate deveni o platformă de dialog intercultural care poate înlătura barierele şi poate construi punţi de înţelegere între comunităţi.
Bodgan Drosu este elev în clasa a XII-a la Liceul de Artă „Gheorghe Tatarescu” din Focşani. Studiază muzica de mulţi ani şi a făcut din talentul pe care l-a moştenit propriul univers, ajutat puţin, aşa cum mărturiseşte chiar el, de faptul că aparţine etniei rome. „Cred că muzica e în gena etniei şi nu ai cum să nu cânţi. Ar fi păcat să nu o faci dacă eşti din universul rom. Iar eu cânt de câţiva ani buni. Nu stăpânesc bine un instrument anume, dar tind să cred că vocea e destul. Mi-aş dori să urmez Conservatorul, la secţiunea ‘Interpretare vocală’, iar momentan încerc să îmi dezvolt singur cariera muzicală. După terminarea facultăţii, sper să îmi deschid o şcoală de canto şi să ajut astfel şi alţi tineri. Pentru că educaţia reprezintă un strat solid în ceea ce înseamnă omul şi, din păcate, cei de etnia romă nu întotdeauna primesc această educaţie. Dar nu ţine întotdeauna de ei, pentru că ei sunt copii, sunt adolescenţi care nu ştiu ce să facă, dacă educaţia este sau nu ok. Şi mai ales, stând în casă cu părinţii care poate au la rândul lor câteva clase, nu au ce exemplu să urmeze. Un părinte care nu are destulă şcoală nu te poate sfătui, nu te poate îndruma pe ce drum să apuci, altul decât al său, cum să te descoperi, cum să urmezi o carieră. Şi nu cred că schimbarea poate începe, de cele mai multe ori, din familie. E nevoie de cineva care să pună punctul pe i. E nevoie de o schimbare, iar aceasta poate pleca de la fiecare dintre noi, tinerii. E greu să schimbi o istorie, să schimbi nişte reguli de secole, dar probabil generaţia noastră va tinde spre această schimbare”, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Drosu.
Vremurile când acesta s-a simţit discriminat din cauza etniei din care face parte au rămas în urmă atunci când Bogdan a conştientizat că discriminarea pleacă în primul rând de la modul în care se raporta la el în raport cu ceilalţi. A înţeles şi să diversitatea este bună, dar recunoaşte că se simte mult mai în largul lui alături de „ai lui”, care îi înţeleg gesturile, vorbele şi glumele. „La început da, mă simţeam diferit, dar nu vedeam partea bună, ci numai nesiguranţa, frica, anxietatea de apartenenţă, simţeam că nu am cum să mă compar cu ceilalţi din jur. Mai târziu, peste ani, am înţeles că apartenenţa la etnia romă este un atu. Nu tu alegi să te naşti într-o etnie sau alta, dar poţi să alegi cum vezi situaţiile, perspectiva, oamenii. Asta e o alegere. Mă simţeam discriminat mai ales din cauza mea, a modului în care mă vedeam eu raportându-mă la ceilalţi. Când am realizat că faţă de cei din jur, culoarea pielii mele este altfel, asta m-a făcut să mă simt că nu aparţin, că locul meu nu e alături de ceilalţi. Crescând, am înţeles că diversitatea este ok. S-a întâmplat uneori să mi se adreseze cineva cu apelativul „ţigan” şi am înţeles în timp că asta nu spune nimic despre mine, ci mai mult despre persoana care mi-l adresează şi care vrea să mă simt prost pentru ceea ce sunt. De-a lungul timpului, am stat în grupuri de copii, adolescenţi care nu sunt de etnie. Reuşeam să mă integrez, dar pot spune că lucrurile nu sunt întotdeauna simple, tocmai din această cauză, a modului în care vedem lucrurile. Şi oricât ai încerca tu, copil, adolescent rom, să trăieşti alături de români, tot mai bine te simţi când ai un alt rom lângă tine, care îţi înţelege gesturile, vorbele, chiar şi glumele”, spune Bogdan.
Izabela este în clasa a X-a la acelaşi liceu şi cântă, cel mai adesea muzică lăutărească, prin care reuşeşte să se exprime cel mai bine. Consideră că în muzică nu e loc de discriminare. „Nu cred că am apucat să mă simt diferită. Am fost mereu înconjurată de oameni care au făcut muzica, au iubit muzica. Indiferent de apartenenţă. Pentru că în muzică nu există discriminare. Toată familia mea s-a învârtit în jurul artei, părinţii, bunicii. Tata m-a ajutat foarte mult şi m-a îndrumat spre muzica lăutărească. O muzică care nu e neapărat pentru etnia romă, dar pe care noi o înţelegem şi o apreciem altfel. Muzica lăutărească este un stil de viaţă, transmite emoţiile, sentimentele, trăirile celui care o cântă. În muzica lăutărească sunt rădăcinile noastre”, este de părere Izabela Căldăraru.
Invitat special al evenimentului organizat cu ocazia Zilei internaţionale a romilor, marcată pe 8 aprilie, a fost George Bosnea, a cărui viaţă poate fi o pledoarie despre rolul educaţiei, nu doar în comunitatea romă. George Bosnea este de etnie romă şi nu s-a ferit niciodată să recunoască acest lucru. Cât despre integrarea romilor, consideră că în lipsa educaţiei este improbabilă. „Părinţii mei sunt din neam de lăutari, ambii au făcut câte zece clase. Ulterior tatăl a urmat şi o şcoală de muzică. Eu m-am născut şi am făcut studiile la Constanţa, apoi am urmat Conservatorul şi am avut şansa să plec cu o bursă la un master în Statele Unite. Am lucrat acolo la câteva orchestre, dar viaţa a vrut ca eu să mă întorc în ţară, unde sunt, din 2013, angajat la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău. Astăzi, mă uit la părinţii mei, la experienţele lor, la educaţia lor, care, pentru vremurile respective, păreau a fi suficiente, însă în zilele noastre cu siguranţă nu mai sunt suficiente. Educaţia părinţilor mei a fost una bună, dar limitată. Eu am avut noroc cu ei, că m-au ajutat să merg la diverse şcoli. Nu se făcea multă carte la profilul de muzică la liceu, ne lăsa mai mult să mergem la concursuri, să exersăm la instrumente, dar am avut noroc că mi-a dat Dumnezeu un pic de minte şi de talent, cu care mi-am creat, în afara şcolii şi a profesorilor, o cultură generală, am studiat mult pe cont propriu. Pot spune chiar că am avut noroc că sunt ţigan. Tinerii romi ar trebui să mulţumească lui Dumnezeu că au acest talent muzical şi să pună mâna să muncească. Pentru că talentul este important, dar munca este determinantă. Am reuşit, prin tot ceea ce am făcut, să îmi câştig respectul şi e cam greu să mi se spună sau să mă simt jignit în faţă pe motivul etniei. Integrarea eu nu o văd decât prin educaţie. Iar discriminarea probabil că pleacă mai degrabă de la etnic către societate, de la ideea persoanei despre sine, energiile pe care acesta le emană şi care se întorc spre el. Poate şi de aceea eu nu am simţit ură de rasă din partea altora, pentru că eu nu am dat niciodată ocazia celorlalţi să mă trateze altfel”, a fost de părere George Bosnea.
Cea mai mare comunitate de romi din Vrancea trăieşte la Slobozia Bradului şi, deşi în şcolile din localitate sunt condiţii bune şi foarte bune de studiu, cutumele etniei fac ca abandonul şcolar, în special în ceea ce priveşte tinerele să fie încă destul de mare. Schimbarea acestor tradiţii, susţine directorul şcolii din localitate, necesită timp. „Dintotdeauna s-a vorbit despre integrarea, nu doar a romilor, ci a minorităţilor în comunităţile de majoritari. La Slobozia Bradului vorbim însă de o comunitate compactă şi nu sunt probleme mari privind integrarea, cel puţin din punct de vedere al şcolii. La Slobozia Bradului, copiii au toate condiţiile pentru a învăţa. Cât despre practicile etniei care duc la abandonul şcolar, în special al fetelor, acestea nu mai ţin de şcoală, ci de tradiţie, de comunitate. Familia este factorul decident privind aceste norme, în special bunicii, care sunt de multe ori motorul acestor decizii. Ţin foarte mult la conceptul de familie, o familie închegată, responsabilă faţă de copii. Iar schimbarea tradiţiilor se face în timp îndelungat. Este foarte greu să schimbi această mentalitate. Dar încet, încet, se vede un progres”, susţine Voica Costache, directorul Şcolii Gimnaziale Slobozia Bradului.
Arta, indiferent că e vorba de muzică, dans, teatru, poate fi un mijloc eficient de sensibilizare a publicului cu privire la problemele cu care se confruntă comunitatea romă. Preţ de câteva ore, tinerii care au urcat pe scena scena Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani, elevi al Liceului de Artă „Gheorghe Tatarescu”, copii de la Centrul de Zi Pinocchio din Panciu sau de la Şcoala Gimnazială Slobozia Bradului, şi invitaţii lor, au demonstrat audienţei că talentul nu are limite, iar prin implicarea tinerilor romi în proiecte artistice, aceştia pot dobândi încredere în forţele proprii, pot descoperi noi pasiuni şi pot construi relaţii pozitive cu ceilalţi membri ai comunităţii.
Autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei
