Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

FOTO: Judo – Giorgia Hagianu, de la CS Unirea Focșani – CS Universitatea Arad, campioană națională la senioare

  • Iulia Moldoveanu a obținut medalia de bronz

          Campionatul Național de judo pentru seniori, care a avut loc la Arad la sfârșitul săptămânii trecute, i-a adus încă o medalie foarte galonatei Giorgia Hagianu, fosta medaliată cu aur la FOTE, la 40 kg. în 2020, la Baku. Și înainte, dar mai cu seamă după aceea, Giorgia a câștigat medalie după medalie la competițiile naționale și internaționale. La Arad, Giorgia și-a reconfirmat marea valoare în competiția senioarelor câștigând categoria 48 kg. și primind titlul de campioană a României și medalia de aur. La aceeași categorie, Iulia Moldoveanu a obținut medalia de bronz. La open, Denisa Marin, care este susținută de Recomand APP, s-a clasat pe locul 5. Cele trei sportive, care sunt pregătite de sensei Adrian Moldoveanu, au dublă legitimare, la CS Unirea Focșani – CS Universitatea Arad după ce clubul focșănean a renunțat la colaborarea cu Rapid București. Pentru judoka focșănence urmează, la 20-21 aprilie, Cupa Europană pentru junioare de la Lighano, Italia, cu participarea Silviei Pomană, Campionatul Național Universitar de la Sibiu din 24 aprilie – vor concura Iulia Moldoveanu și Denisa Marin, Campionatul Național de Tineret – 8 mai la Izvorani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?