Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

FOTO! Patru preoți vrânceni și buzoieni au primit hirotesia întru duhovnic

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a hirotesit întru duhovnic patru preoți din Eparhia Buzăului și Vrancei. Slujba a fost săvârșită vineri, 5 aprilie 2024, în Paraclisul Arhiepiscopal „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din incinta Centrului Eparhial de la Buzău.

După rânduiala hirotesiei, Ierarhul locului a vorbit despre îndatoririle părintelui duhovnic față de fiii săi duhovnicești.

„Nutresc speranța că Dumnezeu vă va înțelepți, vă va da cuvânt bun și de folos pentru vindecarea sufletească a penitenților care vă vor căuta, iar frățiile voastre, pe măsură ce veți îndeplini această lucrare, vă veți maturiza duhovnicește și vă veți întări și mai mult în misiunea preoțească. Nu este ușoară această lucrare, dacă ea este privită cu seriozitate. Tocmai de aceea, Taina Sfintei Spovedanii nu trebuie împlinită superficial sau formal. Pentru a evita înțelegerea simplistă a Tainei Mărturisirii din partea credincioșilor, preotul trebuie să îi responsabilizeze pe aceștia prin cateheze, săvârșite cu temeinicie în sfintele biserici unde slujesc, și apoi prin relația personală cu fiecare dintre ei. Așadar, sunteți chemați să îndepliniți această lucrare de tămăduire sufletească a credincioșilor bolnavi din pricina păcatelor. Aceasta însemnă că va trebui să vă apropiați de ei cu căldură, cu dragoste și cu înțelegere, pentru a-i ajuta să se deschidă lui Hristos, Care stă de față, în chip nevăzut, în scaunul de spovedanie”, a explicat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

La final, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a dăruit noilor duhovnici câte o geantă, un epitrahil, un Molitfelnic, o cruce de binecuvântare și certificatul de hirotesie întru duhovnic.

Cei patru preoți hirotesiți sunt: pr. George Oprea – Parohia Vernești I, Protoieria Buzău I; pr. Daniel Bahnea – spiritual la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău; pr. Lucian Ciobotaru – Parohia Petreanu, Protoieria Focșani II; pr. Nicolae Isac – Parohia Doaga, Protoieria Focșani II.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?