Școala Gimnazială ,,Mareșal Al. Averescu” din Adjud a găzduit la finele săptămânii etapa județeană a Concursului Regional Interdisciplinar „Mate+”. Acesta se adresează elevilor pasionați de matematică, din clasele a II-a, a III-a și a IV-a. De menționat că, anul acesta, comisia constituită la nivelul școlii a fost sprijinită de Asociația Părinților din unitatea de învățământ. Membrii asociației s-a implicat activ și au avut un rol important în organizarea acestui eveniment. Pentru elevii calificați, etapa regională se va desfășura tot la Școala Gimnazială ,,Mareșal Al. Averescu” din Adjud, sâmbătă, 25 mai. „Competiția, ajunsă la ediția a VII-a, este organizată de școala noastră în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” din Huși, județul Vaslui, de 6 ani. An de an interesul pentru acest concurs a crescut. Astfel, anul acesta au fost prezenți 660 de elevi și aproape 100 de cadre didactice din 25 școli din județul Vrancea și 2 școli din județul Bacău. Prezența tuturor ne bucură, ne onorează și ne motivează ca să organizăm și în viitor acest eveniment cât mai bine posibil”, a transmis profesoara Severin Florentina, directoarea Şcolii Gimnaziale ,,Mareșal Al. Averescu” Adjud. Profesoara Vidreanu Gina, inspector pentru învățământul primar din cadrul ISJ Vrancea, a participat la eveniment și a precizat următoarele: ,,Cu mare bucurie și încântare observ preocuparea colegilor mei, a părinților și a copiilor pentru șlefuirea caracterelor, a gândirii, pentru educație, în general. Avem o profesie nobilă, care în același timp ne obligă la empatie, creativitate și implicare necondiționată. Felicit cadrele didactice care au organizat și au desfășurat acest concurs”.