Comunicat de presă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:
Aniversând în mijlocul comunității!
De ziua noastră, am ales să sărbătorim în mijlocul comunității!
Duminică, 24 martie, în intervalul 13.00-17.00, vom fi în Crângul Petrești, cu surprize pentru cei mici și, totodată, pregătiți să satisfacem curiozitățile cu privire la munca de polițist, pentru cei care vor alege uniforma de polițist.
În cadrul evenimentului, copiii vor primi informații legate de reguli de circulație rutieră, îndrumări privind conduita în mediul școlar dar și referitoare la traseul aplicativ ce trebuie parcurs la admiterea în școlile de poliție.
Polițiștii de la Resurse Umane le vor vorbi celor interesați despre postul scos la concurs din sursă externă, cu privire la care găsiți detalii în link-ul următor:
Luni, 25 martie, în intervalul 11.00-14.00, porțile IPJ Vrancea vor fi deschise pentru toți membrii comunității care vor să cunoască o parte din tehnica și dotările Poliției vrâncene.
Ne vom bucura, ca în fiecare an, să fim înconjurați de zâmbetele copiilor, cărora le-am pregătit mai multe surprize!
Micuții vor vizita standuri expoziționale amenajate cu tehnica folosită în activitatea de poliție: laboratorul mobil utilizat de specialiștii Serviciul Criminalistic, autospecialele folosite de polițiști în misiunile operative, aparatura utilizată de polițiștii rutieri, precum și dotarea luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Nu vor lipsi exercițiile demonstrative ale lui TEM dar și ale instructorilor Biroului Pregătire Profesională.
Vă așteptăm cu drag!