Comunicat de presă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea:
„Jandarmii vrânceni continuă activitățile specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice în vederea bunei desfășurări a evenimentelor ce vor avea loc pe raza județului Vrancea.
Pe această cale, vă facem cunoscut faptul că vom fi prezenți la următoarele evenimente sportive din cadrul competiției Superliga Vrancei:
⚽ Partida de fotbal dintre CSM Adjud 1946 și Sportul Ciorăști;
⚽ Partida de fotbal dintre CSC Dumbrăveni și CSO Viitorul Mărășești;
⚽ Partida de fotbal dintre Victoria Gugești și Trotușul Ruginești;
⚽ Partida de fotbal dintre Victoria Gologanu și Național 2012 Golești;
⚽ Partida de fotbal dintre Energia Vulturu 2012 și Gloria Bălești;
⚽ Partida de fotbal dintre Siretul Suraia și ACS Homocea;
De asemenea cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea vor executa misiuni în zona de competență, atât independent, cât și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială.
Recomandăm persoanelor participante la evenimentele ce urmează a avea loc, să respecte indicaţiile şi îndrumările forțelor de ordine și măsurile stabilite de organizatori, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să supravegheze cu atenție copiii și să aibă grijă de obiectele personale.
Totodată, jandarmii montani vor fi prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice adiacente, pregătiți pentru a interveni, în caz de nevoie.
Așadar, dacă alegeți ca destinație de week-end zona montană a județului, pentru evitarea unor situații neplăcute, este necesar să respectați reguli de siguranță precum:
– să vă echipați corespunzător zonei montane;
– înainte de a porni pe un anumit traseu sau în drumeție, informați-vă din timp în legătură cu itinerarul propus si condițiile climatice locale;
– alegeți doar traseele montane marcate și nu va abateți de la acestea;
– în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau a le hrăni;
În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, sau dacă aveți nevoie de ajutor, solicitați cu încredere sprijinul forțelor de ordine prezente, sau apelați numărul unic de urgență 112.”