Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

FOTO! Amenzi de 300 mii lei și o sesizare penală pentru un depozit ilegal de deșeuri la Suraia

Postare Facebook Garda de Mediu Vrancea:

„Cu ceva timp în urmă, la Suraia, a fost sesizată existența unui depozit de deșeuri într-o incintă, pe un teren închiriat. Comisarii gărzii de mediu știau de problemă, un salubrist, depozitase ilegal(temporar, a spus el) o cantitate foarte mare de deșeuri menajere. Acestea erau preluate de la câteva primării cu care avea contract și în loc să le transporte, așa cum îi cere legea, la un depozit autorizat, le-a îngrămădit pe propriul teren.
În mai 2022 a fost amendat cu 50.000 lei și i-au fost stabilite măsuri cu termen de salubrizare totală a terenului afectat. În noiembrie 2022, la o nouă verificare, comisarii au constatat că cei aproximativ 2000 de metri cubi de deșeuri erau nemișcați. Agentul economic a fost sancționat cu amendă de 100.000 de lei. A fost făcută și o sesizare penală, instituției competente.
Descinderea recentă a evidențiat o dublare a cantitații de deșeuri depozitate, depozitare făcută de o altă firmă, prima fiind intrată în insolvență. A doua firmă (făcută pe numele nurorii!), pentru care persoana în cauză avea împuternicire notarială de reprezentare, în decursul a câteva luni de zile a mai depozitat încă 2000 de tone. Au fost aplicate, ambelor societăți, sancțiuni în valoare totală de
300. 000 de lei și a fost întocmită o nouă sesizare penală. Realizarea măsurilor de salubrizare va fi urmărită îndeaproape de comisarii de mediu, urmând a fi responsabilizate și autoritățile publice locale, conform competențelor legale.”

Sursa : facebook Garda de Mediu Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?