Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Normele de aplicare a Legii privind sistemul public de pensii, aprobate miercuri de Executiv

Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii au fost aprobate miercuri de Executiv, acestea făcând parte din proiectul asumat de Guvernul României de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echităţii, contributivităţii şi stabilităţii în muncă. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, remis miercuri AGERPRES, unul dintre elementele fundamentale ale normelor de aplicare este acela că nicio pensie nu va scădea ca efect al noii legi. Astfel, după ce în ianuarie 2024 pensiile tuturor românilor au fost majorate cu 13,8%, în septembrie 2024 se vor plăti pensiile recalculate. Important de reţinut este faptul că este pentru prima dată când în acelaşi an au loc şi o majorare a pensiilor, şi o recalculare a acestora. „Reforma sistemului de pensii asigură sustenabilitatea şi aduce echitate pentru pensionari şi viitorii pensionari. Pentru muncă egală şi contribuţii egale, pensia va fi egală. Stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii prin aplicarea formulei prevăzute de noua Lege a pensiilor are drept rezultat corectarea inechităţilor sistemului public de pensii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, citată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?