Şeful Direcţiei ordine şi siguranţă publică din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, general de brigadă Leontin Mitu, a declarat, sâmbătă, că există un deficit de personal de 22% la nivelul instituţiei. „Nu vreau să spun că sunt probleme, dar pot să vă spun că este un deficit de personal care de-a lungul timpului a crescut. În acest moment, există un deficit pe undeva la 22% din personal, dar se fac demersurile necesare astfel încât această problemă să fie rezolvată parţial în anul 2024. Sunt probleme la nivelul întregului Minister de Interne”, a spus Leontin Mitu, la sediul Detaşamentului Cavalerie „Felix Ţopescu”.
El a atras atenţia că circa 2.000 de angajaţi ai Jandarmeriei au părăsit instituţia, anual, pe parcursul ultimilor trei ani, în condiţiile în care anul 2024 se anunţă foarte dificil în ceea ce priveşte „provocările din spaţiul public”. Astfel, dintr-un total de 28.000 de posturi necesare funcţionării optime a Jandarmeriei, sunt ocupate 22.000 de locuri, în condiţiile în care numărul celor care se înscriu pentru urmarea cursurilor de formare în acest domeniu a scăzut şi el în ultimii ani.
În ciuda acestor diminuări ale personalului, în 2023 au fost efectuate 35.169 de misiuni de asigurare a ordinii publice – o creştere cu 35% faţă de anul anterior. „În anul 2023 ne-am confruntat cu diferite situaţii care au necesitat atenţia şi intervenţia noastră, dar pot să vă spun cu sinceritate că am reuşit să le depăşim în principal prin dialog cu partenerii, în funcţie de categoria de misiune pe care am executat-o. Dacă vorbim de misiunile de asigurare a ordinii publice la adunările publice, acolo, în funcţie de particularităţile fiecărei activităţi, am reuşit să gestionăm prin dialog – dialogul este cuvântul de ordine pe care l-am avut în relaţia cu cetăţenii pe parcursul anului 2023”, a mai spus Mitu.
El a adăugat că bugetul alocat instituţiei a permis achiziţionarea unei părţi a dotărilor necesare Jandarmeriei, însă în 2024 vor continua demersurile pentru achiziţionarea de materiale şi mijloace. „Dacă ne referim la protecţia personalului propriu putem să vorbim de veste anti-înjunghiere, de veste antiglonţ, căşti antiglonţ, dacă vorbim de executarea misiunilor de zi cu zi putem să vorbim de bastoane telescopice, putem să vorbim de muniţie, de toate categoriile de muniţie”, a mai declarat Leontin Mitu. El a adus în discuţie şi lipsa poligoanelor de tragere, în condiţiile în care întregul personal al Jandarmeriei trebuie să efectueze antrenamente de trageri cu armamentul din dotare minimum o dată pe lună. „În momentul de faţă avem o lipsă de poligoane – într-adevăr, dar noi nu ne concentrăm pe poligoane pentru Jandarmeria Română pentru că nu este în regulă ca statul român să investească doar pentru o instituţie, ci împreună cu celelalte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, căutăm soluţiile cele mai bune pentru ca pregătirea personalului să fie asigurată pentru tot personalul din acest sistem. Da, există undeva la 20 de judeţe în care avem nişte probleme legate de poligoane, însă (…) căutăm soluţii, iar până atunci pregătirea personalului se face în poligoanele existente la nivel naţional”, a menţionat acesta.
Autor: Daniel Alexandru Florea