Comunicat de presă:
La data de 15 februarie 2024, ora 20.20, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe DN2 E85, în afara comunei Slobozia Bradului, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus în mod haotic, de către un bărbat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.
Reamintim pe această cale: conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare, prin producerea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie şi să circule cu o viteză adaptată în permanenţă la condiţiile de drum.
Biroul de presă al IPJ Vrancea
foto cu rol de prezentare