Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Galaţi: A fost identificat un şofer care a călcat intenţionat cu maşina un câine

Un șofer care a călcat intenţionat cu maşina un câine pe o stradă din municipiul Galaţi a fost identificat, a transmis miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean. „În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, la data de 7 februarie 2024, a fost identificată persoana bănuită că ar fi condus un autoturism de culoare gri şi ar fi acroşat un exemplar canin, fiind vorba despre un bărbat de 49 de ani, domiciliat în comuna Vânători, judeţul Galaţi. În prezent, cercetările sunt continuate în dosarul penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de uciderea animalelor fără drept şi rănirea cu intenţie a animalelor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi”, informează IPJ Galaţi.

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Galaţi s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosar penal pentru ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept, precum şi rănirea animalelor, după apariţia în mediul online a unor imagini video cu un câine călcat intenţionat cu maşina.

1 COMENTARIU

  1. Interesant cum a călcat intenționat și cum demonstrează poliția că s-a întâmplat așa.
    Majoritatea șoferilor au incidente cu câinii care se aruncă efectiv spre mașină, iar când este din scurt chiar nu ai timp de reacție.
    Totuși ca să o faci intenționat, asta presupune ca să îndrepți mașina către câine, iar animalul nu e prost, se ferește din calea mașinii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?