Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Ziua siguranței pe internet, marcată de polițiști în licee din Focșani și la Casa de Cultură din Adjud

Comunicat de presă:

În fiecare an, în luna februarie, este marcată Ziua Siguranței pe internet! Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea informează cetățenii cu privire la utilizarea internetului și a tehnologiei cu responsabilitate. Ziua Internațională a Siguranței pe internet este un eveniment marcat, la nivel global, în aproximativ 200 de state și a ajuns în acest an la cea de-a 21 ediție.

Pentru siguranța elevilor, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au realizat activități pentru a promova conștientizarea utilizării în siguranță a acestui mediu, internetul. Astfel, marți, 6 februarie, elevii de la liceele ”Gheorghe Tattarescu”, ”G.G. Longinescu” și ”Traian Vuia” au fost informați despre faptul că utilizarea corectă a  internetului și a tehnologiei trebuie realizată cu responsabilitate, în special de către copii și adolescenți. Elevii au fost informați de polițiștii de la siguranța școlară despre Ziua Siguranței pe Internet și cât de important este să  utilizăm parole puternice, complexe, să avem spiritul de observație din momentul conectării dispozitivului la internet și să ne asigurăm că acel dispozitiv are instalat un sistem antivirus.

Totodată, la Casa de Cultură din municipiul Adjud, a avut loc o sedință de lucru la care au participat reprezentanți ai autorităților locale,  ai Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, șeful Poliției Municipiului Adjud și Biroului Siguranța Școlară precum și directorii celor șase unități de învățământ cu personalitate juridică. Tema principală a dezbaterilor a fost siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ și în zona adiacentă acestora, aceasta constituind  una dintre condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate. siguranța în mediul virtual.

Și în anul 2024, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, infracțiunile informatice reprezintă o prioritate în domeniul prevenirii criminalității. Activitățile de prevenire vor avea ca grup țintă, atât elevi, cadre didactice, părinți, cât și comunitatea în ansamblul ei, având în vedere faptul că, internetul a devenit o componentă nelipsită din orice domeniu de activitate.

Fie că ne referim la plăți sau cumpărături on-line, la informațiile pe care le utilizăm în viața de zi cu zi, rețele de socializare sau alte forme de divertisment, toate acestea nu ar putea fi posibile fără internet. Pentru toată lumea, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude sau alte forme ale criminalității cibernetică, cărora le pot cădea victime utilizatorii de internet de toate vârstele sau categoriile sociale sau profesionale.

 

Cum ne ferim de astfel de capcane? Polițiștii vă sfătuiesc:

Pentru prevenirea victimizării în mediul online:

Setarea unor parole cât mai complexe, care să fie schimbate periodic;

Parolele să nu fie divulgate altor persoane;

Acceptarea cererilor de prietenie doar de la persoanele cunoscute;

Prudență în a oferi sau posta pe internet informații personale, fotografii sau locațiile frecventate;

Activarea setărilor de confidențialitate;

Accesarea unor site-uri sigure și filtrarea informațiilor oferite; etc.

Pentru a preîntâmpina implicarea copiilor/tinerilor în situații potențial infracționale, părinții trebuie să țină cont de următoarele recomandări:

Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze!;

Fiţi atenţi la „prieteniile” online pe care aceștia le întreţin!

Încercaţi să cunoaşteţi programele şi aplicaţiile folosite de copii pe dispozitivele de accesare a Internetului!;

Instalaţi aplicaţii antivirus actualizate şi programe de filtrare care pot bloca automat accesul către anumite categorii de site-uri!;

Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere!;

Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă!;

Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet!;

Explicaţi-le copiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet!;

Încurajaţi-vă copiii să vă spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă!;

Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii!;

Internetul poate crea dependență! Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber!

Pentru prevenirea înșelăciunilor în mediul online:

Fiți vigilenți atunci când navigați în mediul online și gândiți logic, în special atunci când întâlniți o ofertă mult prea bună ca să fie reală;

Fiți suspicioși atunci când primiți astfel de oportunități rapide de câștig, mai ales când vin prin mesaje nesolicitate, de la conturi necunoscute;

Verificați informații legate de pagina sau contul care face promovarea unor astfel de ”oferte”;

Analizați cu atenție informațiile culese din mediul online și evitați conturi sau persoane necunoscute care vă invită să aderați la programe false de investiții.

Atenție deopotrivă la mesajele alarmiste, care vă invită să efectuați o acțiune rapid sau care anunță disponibilitatea ofertei exclusiv pentru o categorie de utilizatori.

Evitați accesarea link-urilor din mesaje nesolicitate, care oferă oportunități rapide de îmbogățire sau de economisire, dacă acestea conțin astfel de resurse, dar și instalarea de aplicații sau programe la cerere;

Nu furnizați date pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană;

În cazul în care ați introdus date financiare, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliție (fizic sau la petitii@politiaromana.ro).

În situația în care sunteți victima unei infracțiuni în mediul online vă sfătuim să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online pe portalul de petiții al Poliției Române, selectând unitatea teritorială de poliție, pe raza căreia domiciliați: https://www.politiaromana.ro/ro/petitii-online  Totodată, puteți accesa https://sigurantaonline.ro/  pentru a recunoaște cele mai frecvente amenințări on-line.

Pe tot parcursul săptămânii activitățile pe linie de siguranță online vor fi continuate de polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară în unitățile de învățământ de tip gimnazial și liceal.

 

Sursa text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?