Postare Facebook/Cristi Valentin Misăilă:
Am început lucrările pregătitoare pentru asfaltarea Bulevardului Gării, pe tronsonul cuprins între străzile Bârsei și Grigore Ionescu. Utilajele au început să frezeze acest tronson al bulevardului Gării, iar săptămâna viitoare vom realiza asfaltarea acestei artere importante a Municipiului Focșani. Lucrările sunt realizate de colegii de la Salubrizare și Servicii Publice SA.
Pe de altă parte, temperaturile ridicate din această perioadă a anului au permis constructorului să reia lucrările la proiectele de resistematizare finanțate cu fonduri europene în Municipiul Focșani. Constructorul lucrează la reconfigurarea intersecției dintre Bulevardul Unirii cu străzile Anghel Saligny și 1 Decembrie precum și la amenajarea stației de autobuz de la Comisariat.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.