Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” din Cotești, care „emană o energie aparte”, restaurată cu fonduri prin PNRR

Parohia Comunei Cotești a obținut fonduri de 2.585.833,32 lei fără TVA pentru lucrări de restaurare a monumentului istoric Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, proiectul fiind finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Veche de sute de ani, în prezent, biserica se află într-o stare de degradare foarte avansată, „critică”, însă, din ce se explică în documentația care stă în spatele licitației pentru lucrările de intervenție, lăcașul „prezintă un aer vechi autentic și emană o energie aparte, transpunându-te parcă în istoria/ trăirea acelor vremuri”. Din nefericire, până acum nu s-au găsit bani pentru o reabilitare „ca la carte”.

Acest mic monument din lemn, prin prezența sa, relatează de fapt originile noastre ca popor, și are o importanță deosebită în istoria neamului românesc, de aceea trebuie conservat, restaurat și introdus într-un circuit turistic alături de podgoriile și monumentele de care se bucură comuna Cotești”, se arată în documentație. Investiția propusă se compune din lucrări de construcții și instalații cu cheltuieli eligibile pentru reabilitare, consolidare, protejare și conservare clădire biserică (arhitectură, rezistență, instalații interioare), reabilitare, consolidare și conservare clădire clopotniță, refacerea și amenajarea căilor de acces pietonale (și carosabile) din incinta curții (sistematizare verticală a curții în vecinătatea bisericii).

Totodată, sunt prevăzute lucrări și dotări pentru reparații/ întreținere la iluminatul interior și exterior, a iluminatului de siguranță, precum și a celui decorativ, restaurarea plasticii fațadelor, restaurare pictură catapeteasmă, a pereților interiori și a icoanelor valoroase, amenajări peisagistice și mobilier urban pentru punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu reabilitat, modernizarea utilităților aferente obiectivului monument de patrimoniu (realizare încălzire centrală, energie electrică, apă – canalizare, grup sanitar pentru public, instalații și dotări pentru siguranță la foc și antiefracție), precum și reabilitarea împrejmuirilor la stradă.

Pe scurt, lucrări complete, în condițiile în care în caietul de sarcini se detaliază că această clădire, „monument de arhitectură și istoric (…), edificat în a doua jumătate a sec.  XV (1471), se află într-o stare avansată de degradare, datorat în principal umidității excesive pentru care nu a fost luată nicio măsură până în prezent, a întreținerii defectuoase în timp, a intervențiilor neadecvate în timp. Toate acestea au condus la o pronunțată degradare a elementelor structurale și decorative ale clădirii, punând în pericol și exponatele cu o importantă valoare artistică și istorică pe care le deține (artefacte, pictură murală, carte veche, obiecte de cult, mobilier etc)”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?