Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

VIDEO: Casa Alaci și Casa Tatovici, date în administrarea Muzeului Vrancei

Plenul Consiliului Județean Vrancea a aprobat ieri în ședință ordinară transmiterea în administrarea Muzeului Vrancei a imobilului „Muzeu – Secția de istorie” și a imobilului „Muzeu – Secția științele naturii și acvariu”. Este vorba de imobilele cunoscute sub numele de Casa Alaci și Casa Tatovici, ambele fiind consolidate și  reabilitate de Consiliul Județean Vrancea. Anterior, plenul Consiliului Județean Vrancea a dat în administrarea Muzeului Vrancei și imobilul în care a funcționat Tribunal Vrancea.

Acest imobil a fost complet reabilitat, iar aici va funcționa Muzeul viei și vinului. Proiectul „Consolidare și restaurare Secția de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei – Casa Alaci” are o valoare de un milion de euro. Casa Alaci a fost construită în stilul eclectic de la sfârșitul secolului al XIX- lea, această operă arhitecturală conferind o notă distinctă orașului. Construcția acestei case monument a fost realizată între anii 1894 – 1895 de către Ghiță Missir, un negustor armean, și este vândută în anul 1920 lui Anton Alaci, de asemenea armean, de profesie farmacist, apoi avocat și primar de Panciu.

Anton Alaci s-a mutat în Focșani, ocupând funcția de prefect de Vrancea, și a decedat în 1940, casa rămânând urmașilor săi. În anul 1944 casa este rechiziționată de armata sovietică, iar în 1946 devine sediul PCR al Raionului Putna. Din anul 1951 clădirea intră în proprietatea Muzeului Județean, deschizându-se în acest spațiu o expoziție permanentă ce reunește evoluția societății umane, din cele mai îndepărtate epoci până în prima jumătate a secolului XX.

Proiectul de investiție „Consolidare și restaurare Secția de științe ale naturii și acvariu – Casa Tatovici” are o valoare de 1,7 milioane de euro. În cadrul acestui proiect au avut loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior, care pune în valoare Secția de Științe ale Naturii și Acvariu, în vederea valorificării patrimoniului cultural local și a identității culturale și redarea acestuia către publicul vizitator.

Casa Tatovici, amplasată vizavi de Biserica Catolică, este una dintre clădirile de referință din municipiul Focșani, ce păstrează specificul orașului românesc de secol al XIX-lea. Lucrările au fost realizate de Asocierea reprezentată de Research Consorzio Stabile Societate Consortile A.R.L, în calitate de lider de asociere. Societatea Consorzio Stabile are un portofoliu bogat, sens în care este menționată restaurarea Palatului Regal din Caserta, fostul Cinema Radar și fostul Hotel Savoia – Monopoli, Palazzo Citterio – Grande Brera – Milano și Castelul feudal din Grottole.

În ședința ordinară de ieri, plenul Consiliului Județean a aprobat 19 proiecte de hotărâre din care amintim: „Actualizarea elementelor de identificare ale imobilului Centrul de zi de recuperare și reabilitare copii cu dizabilități aflat în domeniul public al județului Vrancea, ca urmare a actualizării documentațiilor cadastrale”; „Actualizarea valorilor de inventar pentru bunurile imobile aparținând domeniului public al județului Vrancea”; „Transmiterea în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea a corpurilor C1, C2 și C4 aferente imobilului Centrul de zi de recuperare și reabilitare copii cu dizabilități”;

„Aprobarea documentației tehnico-economice la faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenţii (D.A.L.I.) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean 205P dintre localitățile Ivăncești – Făurei, Precistanu – Balta Raţei – Mircești şi DJ 204D – Mândrești – DN 23”. De asemenea, au fost actualizate devizele generale și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele de investiții: „Reabilitare energetică și lucrări conexe la corpurile C5, C6 și C7, str. Cuza Vodă nr. 56”; „Reabilitare energetică și lucrări conexe la corpul C10 al Centrului școlar pentru educație incluzivă Elena Doamna din strada Cuza Vodă numărul 56, municipiul Focșani, județul Vrancea”;

„Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Secția Psihiatrie și Boli infecțioase și Secția Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie”; „Amenajarea Centrului Comunitar de Servicii Copii cu Dizabilități”, sat Petrești, comuna Vânători, județul Vrancea”; „Reabilitare energetică și lucrări conexe centru DGASPC – VN – sat Petrești, comuna Vânători”.

Tot în ședința de ieri plenul Consiliului Județean a mai aprobat trecerea imobilelor în care funcționează Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni și Secția de la Dumitrești din domeniul public al comunelor Dumbrăveni și Dumitrești în domeniul public al Județului Vrancea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?