Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!
Ediția: Miercuri 25 Decembrie 2024. Nr 6785 - Crăciun fericit!

Preşedintele Tadjikistanului a făcut apel la populaţie să îşi facă provizii alimentare

Preşedintele Tadjikistanului a făcut apel la populaţie să îşi facă provizii alimentare din cauza schimbărilor climatice, în această ţară săracă din Asia Centrală în particular vulnerabilă la dereglările climei şi deja afectată de subnutriţie, informează AFP. „Fiecare familie ar trebui să aibă până la doi ani de rezerve alimentare”, a declarat Emomali Rahmon, într-un discurs publicat duminică de administraţia prezidenţială în onoarea unei sărbători tradiţionale tadjice.

Din cauza schimbărilor climatice şi a încălzirii, situaţia socio-economică a lumii se deteriorează, populaţia este în creştere, la fel ca nevoile alimentare”, a continuat el, făcând apel să se facă tot posibilul pentru „a proteja siguranţa alimentară a ţării”. În pofida progreselor înregistrate, rata de malnutriţie din Tadjikistan este cea mai ridicată din Asia Centrală, potrivit Programului Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite, 30% din populaţia de circa 9 milioane de locuitori suferind de subnutriţie.

Rahmon, care se află la putere fără întrerupere de la destrămarea URSS, şi-a îndemnat, de asemenea, concetăţenii să „ecologizeze ţara”, să „muncească din greu” şi să „utilizeze eficace apa şi pământul”. În această ţară muntoasă, cu o economie fragilă, agricultura este vitală dar, ca şi în restul Asiei Centrale, solul se deteriorează, iar resursele de apă se diminuează, în special ca urmare a schimbărilor climatice.

În plus, cea mai săracă dintre cele 15 foste republici sovietice depinde, potrivit Băncii Mondiale, de importuri şi rămâne vulnerabilă la şocurile externe, cum ar fi războiul din Ucraina, în timp ce Rusia continuă să fie principalul partener economic şi militar al Tadjikistanului. În pofida acestui fapt, preşedintele Rahmon, care nu are nicio opoziţie pe scena politică, este întâmpinat în mod regulat cu munţi de fructe în deplasările sale prin ţară, meniţi să pună în valoare dinamismul agriculturii tadjice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?