Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Patru stații de reîncărcare pentru mașini electrice vor fi montate în Străoane

Primăria Străoane va achiziționa patru stații de reîncărcare pentru mașini electrice. În acest sens Primăria Străoane a scos din nou la licitație obiectivul de investiții privind „Înființare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Străoane, județul Vrancea”, care prevede achiziția stațiilor de reîncărcare, execuție lucrări de amenajare și racordare la rețeaua de energie electrică, achiziție software. Valoarea estimată a investiției este de 457 de mii de lei.

Obiectivul general al proiectului este integrarea și susținerea eforturilor naționale pentru atingerea obicectivelor pentru infrastructură de reîncărcare destinată vehiculelor electrice ușoare ale Uniunii Europene. „România trebuie să instaleze, până în 2026, conform unui jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență, 30.000 de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Comuna Străoane beneficiază de o imagine zonală ce poate fi exploatată din perspectiva turistică, respectiv posibilitatea conturării unui profil turistic distinct.

Comuna este conectată direct la rețeaua rutieră TEN-T și la Coridorul IX pan-european de transport, precum și la rețeaua de drumuri publice care asigură legătura cu toate regiunile țării. Realizarea stațiilor de încărcare a autovehiculelor electrice va impulsiona din punct de vedere economic, social și cultural toate laturile dezvoltării societății în acest județ și în special pe traseul localităților poziționate pe sau în apropierea DN2L.

Obiectivul prezenței investiții este de a dezvolta infrastructura de alimentare a vehiculelor cu energie electrică prin crearea a 8 puncte de reîncărcare pentru a acoperi nevoile tuturor mașinilor, prin montarea a 4 stații de reîncărcare, fiecare având câte doi conectori de încărcare”, se arată în descrierea investiției. Cele patru stații de reîncărcare vor fi amplasate în Parc primărie; DN 2L (Str. Eroilor), Școala Gimnazială nr. 2; satul Muncelu, Cămin Cultural, la DN 2L (Str. Eroilor); intrarea în Satul Străoane, intersecție Str. Eroilor (DN 2L) cu Str. Viilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?