Autoturism implicat într-un eveniment rutier, vineri, în jurul orei 15.30, în localitatea Unirea – Odobești.
Potrivit martorilor, mașina condusă de un tânăr s-a răsturnat, după ce șoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un stâlp de electricitate.
Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale: șoferul a scăpat nevătamat, însă autoturismul a fost serios avariat.
Mulțumim cititorului nostru, Ovi Cici Hălceanu, pentru imagini.