Primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, a anunțat că, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, va fi organizată în localitate Caravana Unirii. Evenimentul care va avea loc la Soveja va fi realizat de Primăria Soveja în parteneriat cu Muzeul Vrancei. Prima ediție va avea loc pe 24 ianuarie, de la ora 9.00. „Pregătirile sunt în toi. Chiar dacă astăzi (n.r. – ieri) s-au înregistrat temperaturi cu minus, vremea a ținut cu noi, razele soarelui oferindu-ne un spectacol de lumină și culoare pe albul imaculat din Poiana Punga.
24 ianuarie 2024, ora 09.00, Primăria Soveja în parteneriat cu Muzeul Vrancei organizează prima ediție a Caravanei Unirii. Cu această ocazie, Centrul Cultural „Simion Mehedinți” din Soveja va găzdui o expoziție de fotografii, documente și obiecte din perioada Unirii. Așadar, Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română, Sa-nvârtim hora frăției, Pe pământul României! Dacă trăiești și simți românește, vino alături de noi, pe 24 ianuarie 2024 începând cu orele 08.30 la Centrul Cultural „Simion Mehedinți” din Soveja”, a scris primarul Ionuț Filimon pe pagina sa de Facebook.