Ieri, 20 ianuarie, ora 17:35, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au oprit în trafic un autoturism care circula pe o stradă din comuna Vânători.
Bărbatul de 48 de ani care se afla la volan a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au condus la Spitalul Militar de Urgență ” Dr. Alexandru Popescu” Focșani unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cursul nopții trecute, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Tâmboești, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Acţiunile polițiștilor se desfăşoară pe întreg teritoriul judeţului, având atât obiectivul de depistare a conducătorilor auto care aleg să conducă sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efect psihoactiv, dar şi obiectivul preventiv, de a transmite participanţilor la trafic să conştientizeze pericolul la care se expun prin consumul de alcool sau droguri.
Activităţile au ca scop creşterea gradului de siguranţă publică la nivelul judeţului Vrancea.
În cadrul activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri sunt utilizate toate aparatele din dotarea inspectoratului pentru măsurarea vitezei, etilotest, etilometru şi pentru depistarea substanțelor psihoactive.
Până la acest moment, peste 70 de şoferi au fost testaţi în cadrul acţiunilor.
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii vă recomandă:
Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise!
Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.
De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.
Consumul de băuturi alcoolice şi droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Biroul de presă al IPJ Vrancea
foto cu rol ilustrativ