Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO: Fotbal, Liga a III-a – CSM Focșani 2007 se pregătește la Baza Sportivă Milcovul Sud

 

  • Au plecat cu contracte reziliate Rîza, Pahonțu, Păduraru, Bodea și Stroe, au venit de la juniori, Vetrescu și Constantin și, de la Jiul Petroșani, George Dănăilă
  • Gabriel Lazăr a cerut rezilierea contractului din motive personale

           Fotbaliștii de Liga a III-a ai CSM Focșani 2007 se pregătesc la Stadionul Milcovul și în Sala de Atletism a CS Unirea pentru ultima parte a campionatului, în care vor avea de disputat trei etape din retur urmate de cele din play-off și din barajul pentru promovarea în Liga a II-a. Este un calendar cu foarte mare probabilitate să fie confirmat pentru că, indiferent de câte frâmântări vor fi în jurul echipei și în interiorul său, așa cum arată Seria a 2-a a campionatului, Metalul Buzău și CSM Focșani 2007 vor termina play-off-ul pe primele două locuri. Cu asiguranță că pentru asta este nevoie ca echipa să fie pregătită la un nivel cel puțin decent pentru a nu fi repetată isprava de acum un an când în martie CSM 2007 era în play-off iar la final de play-off era în play-out!

În situația în care un cantonament montan – pentru care conducerea echipe caută încă soluții este încă în discuții, cea mai sigură variantă ca loc de pregătire rămâne Stadionul Milcovul. În această săptămână, antrenorul Octavian Grigore a lucrat cu mai puțini jucători decât erau la încheierea sezonului de toamnă. Au plecat de la echipă Rîza, Pahonțu, Păduraru, Bodea și Stroe. Ciobanu a avut probleme de sănătate iar Tchassem urma să se alăture astăzi colegilor săi pentru pregătire.

A plecat de la echipă, după ce și-a reziliat contractual din motive personale Gabriel Lazăr care a fost antrenor pentru portari și variantă pentru portar.

Au venit jucătorul de bandă George Dănăilă, în vârstă de 26 de ani, care a jucat în timp la LPS Galați și Oțelul Galați, Sporting Liești, Hușana Huși, CSM Deva  și CSM Jiul Petroșani. Danăilă este originar din județul Galați. Au fost promovați de la juniori în lotul de seniori Vetrescu și Constantin.

          Primul joc de verificare programat pentru CSM 2007 este cel cu CSM Adjud 1946, la 3 februarie, pe Stadionul Milcovul.

 

Foto, Hunedoara plus.ro și Gigi Căldare

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?