Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, fost lider mondial, va fi principala favorită a tabloului principal de simplu al turneului Transylvania Open 2024 (WTA 250), se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES. „Karolina Pliskova (39 WTA), fost lider mondial în circuitul WTA, este favorita numărul 1 a celei de-a patra ediţii a Tranylvania Open. Alături de ea, şi-a anunţat deja prezenţa la turneu şi Anastasia Pavliucenkova (60 WTA), finalistă la Roland Garros în 2021, şi ultimele două câştigătoare ale marelui trofeu din Cluj, la simplu: Tamara Korpatsch (83 WTA) şi Ana Blinkova (43 WTA). Cel mai bun turneu de tenis din lume la categoria WTA 250 pentru doi ani consecutiv va avea loc la Cluj-Napoca, în 3-11 februarie”, se arată în comunicatul de presă al organizatorilor.
Jucătoarea cehă şi-a anunţat prezenţa şi la ediţia de anul trecut a Transylvania Open, însă, din cauza unei accidentări, nu a mai putut juca la turneul din Cluj. Sportiva a ajuns pe primul loc în lume în 2017, poziţie pe care a păstrat-o timp de opt săptămâni. Cunoscută pentru serviciul său puternic şi forehand-ul agresiv, Pliskova a câştigat 16 titluri la simplu şi cinci la dublu în circuitul WTA şi a ajuns în două finale de Grand Slam la simplu, la US Open în 2016 şi la Wimbledon în 2021.
Ea a transmis şi un mesaj iubitorilor tenisului care vor participa la turneul de la Cluj-Napoca: „Salutări fanilor tenisului din România! Sunt Karolina. Abia aştept să vin la Cluj, să joc la Transylvania Open, pe 5 februarie. Aşa cum ştiţi, şi anul trecut trebuia să joc, dar o accidentare m-a împiedicat să vin, aşa că anul acesta abia aştept să vă văd pe toţi. Va fi o săptămână uimitoare, un turneu extraordinar, sper că veţi veni cu toţii să mă susţineţi şi să ne bucurăm împreună”.
Directorul Transylvania Open, Patrick Ciorcilă, a afirmat că, în afară de Ana Bogdan, aflată pe tabloul principal, vor fi şi alte jucătoare române care vor primi invitaţii. „Tabloul de anul acesta este foarte puternic, cu jucătoare pe un trend ascendent, care sunt la început de sezon şi pentru care punctele câştigate la Transylvania Open contează foarte mult. Am vorbit cu Karolina Pliskova, e foarte încântată că va juca la Cluj, iar noi abia aşteptăm să o urmărim live, pe terenurile din BT Arena. Ana Bogdan este deja pe tabloul principal. Dat fiind faptul că mereu există şi retrageri, mai mult ca sigur şi Jaqueilne Cristian va fi acceptată direct. Pe lângă ele, vom avea şi alte românce, datorită wild card-urilor. Sperăm ca toate jucătoarele să fie sănătoase, să poată fi prezente. Suntem fericiţi că avem o nouă poziţie, mult mai avantajoasă, în calendarul WTA şi că ne vom putea bucura din nou şi mult mai repede de tenis de calitate, acasă. Chiar dacă taxele pentru evenimente se vor majora din acest an, pentru această ediţie vom susţine noi impozitarea suplimentară a biletelor pentru a fi consecvenţi cu publicul nostru şi pentru a menţine preţurile anunţate”, a declarat Ciorcilă.
Preţurile biletelor la Transylvania Open variază între 45 de lei şi 190 de lei, în timp ce un abonament costă 590 de lei. Cea de-a patra ediţie a turneului de tenis din Cluj-Napoca va avea loc în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor juca indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis care vor fi amenajate. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, şi 16 echipe la dublu, pentru 280 de puncte WTA şi premii în valoare de 267.082 de dolari. În plus, tabloul de calificări va avea 24 de jucătoare.
Cele trei ediţii Transylvania Open de până acum au fost organizate în luna octombrie, înainte de Turneul Campioanelor. Ediţia din 2023 a avut loc în perioada 16-22 octombrie şi a fost câştigat la simplu de Tamara Korpatsch. Tânăra jucătoare din Germania a obţinut la Cluj primul titlu WTA 250 din carieră, după finala jucată cu Gabriela Ruse. Campioane la dublu au fost Jodie Burrage şi Jil Teichmann.
Lista jucătoarelor de pe tabloul principal:
- Karolina Pliskova (Cehia)
- Tatjana Maria (Germania)
- Elisabetta Cocciaretto (Italia)
- Ana Blinkova (Rusia)
- Arantxa Rus (Olanda)
- Clara Burel (Franţa)
- Anastasia Pavliucenkova (Rusia)
- Martina Trevisan (Italia)
- Nadia Podoroska (Argentina)
- Greet Minnen (Belgia)
- Anastasija Sevastova (Letonia)
- Ana Bogdan (România)
- Yanina Wickmayer (Belgia)
- Elina Avanesian (Rusia)
- Caty McNally (SUA)
- Magdalena Frech (Polonia)
- Ana Kalinskaia (Rusia)
- Viktoria Tomova (Bulgaria)
- Camila Osorio (Columbia)
- Tamara Korpatsch (Germania)
- Alycia Parks (SUA)