Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778
Ediția: Joi 12 Decembrie 2024. Nr 6778

DOLIU în comunitatea din Nănești

Primăria Nănești a anunțat astăzi, printr-o postare publicată pe Facebook, că s-a stins din viață Costică Jujău, membru respectat al comunității, cel care a fost ani la rând operator de film la Căminul Cultural din comună.

„Dumnezeu să îl odihnească în pace pe domnul Costică Jujău!
Cunoscut fiind ca o persoană activă, care a contribuit la educația comunității, a tinerilor, ca operator de film în comuna noastră, o foarte bună perioadă de timp.
Căminul cultural din Nănești a fost ani la rând reper al cinematografiei la sate. Atmosfera creată era una caldă și primitoare. Cu bucurie mergeam la film, nu numai sâmbăta și duminica… ci și în cursul săptămânii! Sala de spectacol era în mare parte plină!
«Uneori nu rămânem doar cu o simplă amintire, uneori, prin ceea ce facem, suntem parte deosebită din această comunitate, prin efortul depus, poate mai mic sau mai mare!»
Domnul Costică Jujău are un loc de cinste pentru comuna Nănești”, este anunțul publicat de Primăria Nănești.

Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?