Comunicat de presă:
În perioada sărbătorilor de iarnă, Clubul Seniorilor „UNIREA” Focșani a avut o activitate susținută, participând la numeroase activități. După pregătiri intense, membrii corului s-au întâlnit, pe 23 decembrie, cu primarul orașului, Cristi Misăilă, care a apreciat inițiativa de a prezenta colinde în incinta primăriei. S-au făcut urări de bine, prosperitate și sănătate din partea ambelor părți, după care corul a prezentat colindele pregătite.
Pe data de 27 decembrie, membrii clubului s-au întâlnit la sediu pentru a sărbători Crăciunul. Programul a început cu audierea de colinde prezentate de cvintetul Ateneum din Bacău prezent la noi ca urmare a colaborării cu Ateneul Popular „Mr. Ghe. Pastia”, prin doamna Marilena Șerbănuț. Doi tineri, Raluca și Marius Duță, și o chitară au cântat colinde mai puțin cunoscute. În continuare, membrii clubului au prezentat programul propriu cu colinde și poezii adecvate momentului. Seara s-a încheiat cu o oră de dans.
Pe 31 decembrie, mai bine de jumătate din membrii clubului au sărbătorit Revelionul la restaurantul Romeo. Programul a fost diversificat. Nu au lipsit artificiile, muzica de dans a fost pentru toate vârstele, invitat a fost solistul vocal al Ansamblului Țara Vrancei, mâncarea a fost bună, iar gazdele atente. Un sfârșit de an bun și un nou început plin de speranțe!
Elena Năstase, președintele Clubului Seniorilor „UNIREA” Focșani