Ca urmare a creșterii semnificative a infecțiilor respiratorii acute și implicit a cazurilor de gripă și COVID-19 (numai în ultima săptămână au fost diagnosticate un număr de 69 gripe, 430 cazuri de infecții respiratorii acute și 66 pneumopatii) vă aducem la cunoștință că la nivelul Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani s-au luat următoarele măsuri:
– Programul de vizită în spital (excepție secția de ATI) va fi redus la maxim 3 ore zilnic (inclusiv în zilele de week-end). Acesta va fi în intervalul orar 15.00-18.00, cu o durată de vizită de maxim 15 minute
• În saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi se acceptă 1 vizitator/pacient, pacienții putând fi vizitați pe rând.
• În saloanele cu un număr de 4-6 pacienți se acceptă 1 vizitator/pacient, putând fi vizitați maxim 2 pacienți în același timp.
• Vizitatorii sunt obligați să poarte echipament de protecție (mască, halat de unică folosință și botoșei)- echipament ce este asigurat în mod gratuit de fiecare secție a spitalului.
• Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute (cu febră, tuse, etc) sau care sunt în stare de ebrietate sau aflați sub influența unor substanțe halucinogene.
– În secția ATI, programul de vizită rămâne neschimbat, fiind zilnic: de la 12.00 la 13.00 și de la 15.00 la 16.00, cu o durată de vizită maxim 10 minute.
• În saloanele cu cel mult 4 paturi se acceptă 1 vizitator/pacient, pacienții putând fi vizitați pe rând.
• În saloanele cu peste 4 paturi se acceptă 1 vizitator/pacient, putând fi vizitați maxim 2 pacienți în același timp.
• Pe toată perioada de vizită , persoana vizitatoare va fi însoțită de personalul secției
• Contactul fizic cu pacientul (atingere de mână, îmbrățișare) este permis doar cu acordul medicului ATI și sub supravegherea asistentului medical de salon și doar după o dezinfecție prealabilă a mâinilor. Produsul dezinfectant de mâini va fi pus la dispoziție de către personalul secției.
• În situația în care în intervalul orar de vizită, anumitor pacienți li se efectuează manevre, tehnici sau tratamente de către medicii ATI/asistenții medicali, vizita va fi amânată până la terminarea acestor proceduri medicale, bineînțeles cu prelungirea justificată a intervalului orar zilnic.
– În cazul pacienților în stare terminală internați pe alte secții/compartimente decât ATI, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul zilnic indiferent de oră, dar cu respectarea măsurile de prevenire a infecțiilor: purtarea echipamentului de protecție, dezinfecția mâinilor.
– În secția de neonatologie, nou-născuții au însoțitor permanent, adică mama și nu se permite accesul altor persoane (aparținători) în incinta secției. Vizitarea nou născuților nu este permisă în incinta secției, acesta va fi prezentat de către asistentul medical doar rudelor de gradul I în timpul programului normal de vizitare (menționat mai sus).
– Nou născutul internat în terapie intensivă poate fi vizitat doar de părinți (mama, tata) echipați corespunzător și numai cu acordul medicului curant sau medicul de gardă.
– La intrarea în fiecare secție este obligatorie dezinfecția mâinilor și purtarea echipamentelor de protecție (halat/pelerină de unică folosință, mască și botoși).
– După terminarea vizitei, obligatoriu aparținătorii/vizitatorii își vor dezinfecta mâinile, vor arunca pelerina/halatul, masca și botoșii la coșul de gunoi de la ieșirea din secție.
– Purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta spitalului.
Sursă text și foto: Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani