Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO! Rezultatele misiunilor desfășurate de polițiștii, jandarmii și pompierii vrânceni în minivacanța de Anul Nou

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea:

În minivacanța de Revelion, polițiștii vrânceni au desfășurat de acțiuni punctuale în cadrul operațiunii „Blocada”, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală si contravențională, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, cât și pentru protejarea cetățenilor.

De asemenea, polițiștii au intervenit cu operativitate la 168 de apeluri de urgență prin 112.
În cadrul activităților polițiștii au legitimat 966 de persoane și au controlat peste 700 de autovehicule.
De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 184 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 69000 de lei, din care 145 de sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, 24 de sancțiuni conform Legii 61/1991 și 18 sancțiuni conform altor acte normative în vigoare.
Totodată, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, din care 2 pentru consumul de alcool, 5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 7 pentru alte abateri la regimul rutier.
Au retras 31 de certificate de înmatriculare, au efectuat 17 testări cu aparatul drugtest și 424 de testări cu aparatul etilotest și alcooltest.

În scop preventiv, polițiștii rutieri au continuat să informeze conducătorii auto despre modificările legislative, care se referă la faptul că, în cazul în care, o persoană conduce fără drept, sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și provoacă un accident rutier, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare, cu executare.

Totodată polițiștii rutieri au desfășurat activități de fluidizare a traficului rutier având în vedere întoarcerea cetățenilor din vacanța de sărbători.

În ceea ce privește planul de acțiune „PIROTEHNIC 2023”, în cele patru zile de minivacanță, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și
cei de ordine publică au intensificat activităţile specifice domeniului pirotehnic, cu scopul de a creşte siguranţa comunității.

Astfel, au fost organizate 2 acțiuni punctuale și efectuate 34 de controale la diferite persoane fizice, precum și la agenţi economici care sunt autorizați să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice din categoriile F1 și P1.

În acest domeniu, polițiștii au întocmit 4 dosare penale, au constatat 7 infracţiuni, fiind indisponibilizată cantitatea de 70 kg de articole pirotehnice din categoriile P1, F2 și F3 și confiscată cantitatea de 240 kg de articole pirotehnice din categoriile F2,F3,, F4 și P1, în valoare de peste 15000 de lei.
***
Având în vedere că ne aflăm în sezonul rece polițiștii rutieri din Vrancea recomandă conducătorilor auto să conducă cu prudență, să păstreze o distanță corespunzatoare față de vehiculul care îl precede, să nu apese accelerația mai mult decât permite legea pe tronsonul de drum pe care circulă, să nu desfășoare alte activități în timpul condusului, să nu consume alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan, să poarte centura de siguranță și nu în ultimul rând, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Îmbucurător este faptul că în județul Vrancea nu au fost înregistrate accidente rutiere grave.

Suntem pregătiți și am luat măsuri, pe toate liniile de acțiune din competența instituției, pentru ca oamenii să se bucure în liniște și siguranță de sărbătorile care urmează, Sfântul Ioan Botezătorul și Crăciunul pe rit vechi.

Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea:

În perioada minivacanței, jandarmii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice ce s-au desfășurat atât în Municipiul Focșani, cât și în alte localități din județ precum Homocea, Nereju și Păunești, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor fiind unul dintre principalele obiective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea.

În perioada mai sus menționată, jandarmii vrânceni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, în mod independent precum şi în sistem integrat.

Pe parcursul misiunilor desfășurate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2900 lei, astfel:
– 17 sancțiuni pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
– 3 sancțiuni pentru fapte prevazute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumul produselor din tutun;
– 1 sancțiune pentru fapte prevăzute de Ordonanța de Urgenţă nr 34/2013 privind organizarea, administrarea și explorarea pajiștilor permanente.

De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni pentru fapte prevazute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Jandarmii montani vrânceni au acționat zilnic pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru informarea și acordarea de sprijin turiștilor aflați pe traseele montane.

Pe această cale, le mulțumim tuturor celor care au ales să petreacă în mod responsabil la trecerea dintre ani.

Rămânem la datorie și în noul an, pentru îndeplinirea cu responsabilitate a atribuțiilor, asigurând ordinea și liniștea publică, fiind permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora.

Nu ezitați să ne solicitați sprijinul ori de câte ori aveți nevoie!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea:

Și în minivacanța ocazionată de intrarea în Noul An, zilnic, peste 100 pompieri și paramedici SMURD au fost la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Astfel că, în perioada 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024 pompierii vrânceni au executat 105 misiuni.
În intervalul menționat, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 8 incendii, iar echipajele SMURD au acționat în 76 situații pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Una din situațiile relevante a avut loc imediat după intrarea în Noul An, când, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit din cauza folosirii necorespunzătoare a artificiilor, la un adăpost de animale din comuna Nereju.
La trecerea dintre ani, echipajele pompierilor militari s-au aflat în Piața Unirii din municipiul Focșani pentru asigurarea măsurilor de prevenire și gestionare a posibilelor situații de urgență, ocazionate de evenimentele cultural-artistice organizate de Revelion.
Pe lângă misiunile derulate în plan operativ, o atenție sporită a fost acordată prevenirii evenimentelor care puteau fi generate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. Inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control la unitățile din județ, care au organizat evenimente festive la trecerea dintre ani. Neregulile identificate în teren au fost sancționate cu amenzi în valoare de 187.500 lei, precum şi 83 avertismente. Întrucât securitatea celor care aleg să își petreacă timpul liber în astfel de locații este prioritară, aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare. Nu ne dorim sancționarea încălcărilor, ci constatarea modului în care sunt respectate măsurile de securitate, care să ofere un plus de siguranță pentru fiecare dintre noi.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor calificat.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregătit.ro .
Pompierii vrânceni vă doresc să vă bucurați de un An Nou plin de împliniri, fără evenimente nedorite, care vă pot pune viața și bunurile în pericol.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?