Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO! Doi oameni cu suflet mare – mesagerii lui Moș Crăciun pentru 154 de copii din Vrancea și Buzău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Sectorul Învățământ și activități cu tineretul a îndeplinit rolul de mesager al lui Moș Crăciun, mijlocind pentru 154 de copii buzoieni și vrânceni cu o situație financiară vulnerabilă, în cadrul Proiectului eparhial Scrisoare pentru Moș Crăciun, care s-a desfășurat în perioada 11 noiembrie – 23 decembrie 2023, aducând emoții și bucurie elevilor selectați de inspectoratele școlare din cele două județe. Astfel, doi oameni cu suflet mare, soții Gabriel Zamfir și Andreea Petre din București – apropiați ai Centrului Eparhial din Buzău –, în colaborare cu pr. cons. Dan Necula, au împlinit din nou dorințele celor care l-au așteptat pe Moș Crăciun cu multă nerăbdare.

Copiii au fost îndemnați să scrie ceea ce și-ar dori să primească anul acesta de la Moș Crăciun și să înmâneze scrisoarea profesorului lor de religie. În lista lor s-au numărat articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri, jucării, rechizite, produse de igienă personală, dar și telefoane, tablete, skateboarduri, role, echipamente sportive, console de gaming, până și daruri personalizate, în detaliu. Timp de o lună de zile, cei doi soți au reușit să pregătească toate darurile, a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 50.000 de lei.

Mai mult decât atât, acești doi magi, cu nume de buni creștini, au colaborat în aceeași perioadă și la a doua ediție a Proiectului Ghetuțele lui Moș Nicolae, derulată la sediul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, care a avut un număr de 233 de beneficiari.

Vineri, 22 decembrie, alți 77 de elevi vrânceni, însoțiți de preoții din parohii sau de profesori, au fost invitați la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Focșani, unde, în prezența donatorilor, a pr. cons. Dan Necula și a dnei prof. Melania Pătrășcanu, inspector școlar, au primit darurile visate. Copiii fost extrem de surprinși de faptul că sub bradul frumos împodobit îi aștepta un munte de daruri, în cutii mari și mici, încât întrebau: „pentru noi sunt toate acestea?”. Când au văzut că au primit exact ceea ce îi ceruseră Moșului, au exclamat: „este pentru prima dată când Moș Crăciun mi-a citit scrisoarea!”.

Seara, la finalul concertului de colinde organizat în Catedrala focșăneană, binefăcătorii bucureșteni au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian daruri de suflet și cu valoare pentru mântuire: o icoană a Maicii Domnului și o ediție specială a Sfintei Scripturi sinodale, dar și aplauzele publicului care a aflat rolul lor determinant din acest program eparhial.

 

Darurile celor 77 de elevi buzoieni au fost împărțite a doua zi, sâmbătă, 23 decembrie, în Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial, în prezența Înaltpreasfinției Sale, a consilierului de resort și a dlui prof. Robert-Mugurel Roșioru, inspector școlar.

În cuvântul prilejuit de emoționantul eveniment, Chiriarhului locului a mulțumit din nou soților care s-au ostenit să împlinească întocmai visurile unor copii care și-au pus nădejdea în Dumnezeu-Tatăl, adevăratul Moș Crăciun.

Anul acesta am reușit să aflăm și câteva dintre gândurile pline de recunoștință ale copiilor care au deschis darurile lui Moș Crăciun. Anumite pronume au fost scrise în mod intenționat cu majusculă, pentru a sugera Cui au cerut copiii, de fapt, darurile care s-au transpus în realitate:

„Astăzi a fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea! În preajma sărbătorii Nașterii Domnului, niște oameni frumoși mi-au mângâiat sufletul. Mi-au dăruit rolele pe care mi le doream de foarte mult timp. Au fost părinții pe care aș fi vrut să-i am lângă mine de Crăciun. Le mulțumesc binefăcătorilor mei și Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, pe care mă bucur că l-am cunoscut” (Lavinia Cîmpeanu – Școala Gimnazială „Ion Creangă” Buzău).

„Vă mulțumesc mult pentru cadou! Am primit mai multe decât mi-am imaginat. Sărbători binecuvântate și multă sănătate! Doamne ajută!” (Ionuț Burhală – Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău).

„Vă mulțumesc mult pentru cadou! Am primit mai multe decât mi-am imaginat. Sărbători binecuvântate și multă sănătate! Doamne ajută!” (Ionuț Burhală – Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău).

„Dragă Moș Crăciun, Îți mulțumesc frumos pentru cadourile pe care mi le-ai trimis. Totul este așa cum mi-am dorit. Nici nu mă așteptam. Nici eu, nici mami. Îți urez sănătate și multe bucurii împreună cu familia (sic!) (Maria Crețu – Școala Gimnazială Bălăceanu, județul Buzău).

„Dragă Moș Crăciun, poți să stai liniștit, că acum nu Îți mai cer nimic, ci vreau doar să Îți mulțumesc din suflet pentru minunatul cadou. Mi-ai adus ceea ce îmi doream, dar nu credeam că îmi poți aduce” (Andrei Ninu – Școala Gimnazială nr. 11 Buzău).

„Cadoul pe care l-am primit a fost exact ceea ce am cerut și sunt foarte mulțumit! Vă mulțumesc frumos, mi-ați făcut o adevărată bucurie cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului!” (Radu-Ștefan Botezatu – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău).

„Îți mulțumesc că Te-ai gândit și la mine, mi-ai dăruit tableta pe care mi-o doream foarte mult, care o să mă ajute la școală. Îți mulțumesc și pentru dulciuri, și pentru haine, și pentru globulețul argintiu. Cu cana primită de la tine o să beau ceai și o să-mi aducă aminte cât de darnic ai fost cu mine. Promit că o să fiu mai bun la învățătură și o să obțin note mai bune” (Matei-Gabriel Drăghici – Școala Gimnazială nr. 11 Buzău).

„Îți mulțumesc pentru brăduțul care mi-a umplut sufletul de bucurie și pentru cele mai frumoase ornamente de pe pământ. Eram sigură că Tu exiști și că o să-mi faci familia mai fericită ca niciodată. Noi te iubim și te așteptăm cu drag, în fiecare an!” (Ștefania Caravan – Școala Gimnazială nr. 11 Buzău).

„«Mulțumim, Moșule! Ne-ai adus un Crăciun de neuitat!», exclamau copiii în timp ce se îndreptau către microbuz. «Ce multe sunt! Sunt toate ale noastre?», «E primul an în care Moș Crăciun mi-a citit scrisoarea!», «E cel mai bun Moș Crăciun!» – au fost doar câteva dintre exclamațiile celor mici. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, mesagerilor Moșului și dnei inspector Melania Pătrășcanu pentru toate zâmbetele aduse pe chipurile, uneori triste, ale copiilor Școlii Gimnaziale «Ionel Sîrbu» Ciorăști, județul Vrancea” (însoțitorii).

Pr. cons. Dan Necula

Sectorul Învățământ și activități cu tineretul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?