Comunicat de presă
Data 22.12.2023
Finalizarea proiectului “Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Grădinița nr.15 Focșani”
Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Focșani, în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea activităților proiectului “Creșterea performanței energetice și lucrări conexe pentru Grădinița nr.15 Focșani”, cod MySMIS 137504, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: ”Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Prioritatea de investiții 3.1 : “Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor”, Operațiunea B: ”Clădiri publice”.
Obiectivul general al proiectului a fost creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței nr. 15 din Municipiul Focșani, prin aplicarea unor măsuri de creștere a eficienței energetice în vederea reducerii consumului de energie primară și a emisiilor de CO2, asigurând totodată îmbunătățirea confortului, sănătății și siguranței preșcolarilor și personalului Grădiniței nr. 15 – beneficiari direcți ai investiției.
Rezultatele proiectului sunt:
-
reabilitarea clădirii și a instalațiilor aferente acesteia într-o perioadă de doi ani de la semnarea contractului de finanțare (izolarea termică a clădirii, instalația apă caldă consum, instalația de iluminat, instalația de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile, lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU);
-
creșterea gradului de confort al mediului educațional în primul an de durabilitate a investiției, permițându-le preșcolarilor și cadrelor didactice să își desfășoare activitatea în condiții optime .
Valoarea totală a proiectului este de 6.781.763,43 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 4.285.196,39 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 655.382,52 lei.
Impactul investiției la nivelul localității: Creșterea gradului de confort al mediului educațional al preșcolarilor și cadrelor didactice din Municipiul Focșani, creșterea eficienței energetice în clădirile publice prin măsurile adoptate.
Informații suplimentare despre proiect se pot obține la: Dan Emilian Brașov – Manager Proiect, Tel: 0237/236000, int.: 212, e-mail: brasov@focsani.info .