Comunicat de presă:
Într-un gest plin de generozitate și iubire, cadrele didactice și părinții preșcolarilor înscriși la Grădinița ,,Academia Primilor Pași” Focșani, au devenit pentru o zi – eroi ai compasiunii. În cadrul unei inedite acțiuni de voluntariat, s-au oferit cadouri pline de bucurie copiilor cu dizabilități din comunitatea noastră. Această inițiativă s-a desfășurat in parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și a avut ca scop nu doar să aducă zâmbete pe chipurile beneficiarilor, ci și să promoveze solidaritatea și înțelegerea față de aceștia. Cu sufletele pline de căldură, au participat activ la pregătirea și oferirea cadourilor, părinții și educatoarele care au fost alături de copiii cu dizabilități în acest demers educativ și umanitar, contribuind la modelarea unor valori esențiale în dezvoltarea lor. Prin această acțiune, grădinița noastră și-a asumat un rol activ în sprijinirea diversității și incluziunii, arătând că fiecare gest de compasiune contează în construirea unei comunități mai puternice și mai unite. Această experiență de voluntariat a fost nu doar un moment de dărnicie, ci și o lecție prețioasă despre empatie și solidaritate pentru cei aflați în nevoi.
Sperăm că gestul nostru va inspira și alți membri ai comunității să se implice în acțiuni caritabile, creând astfel un lanț de bunătate și compasiune care să răspândească lumină și căldură în jurul nostru, a precizat director, Prof. Pristavu Viorica. Cadrele didactice implicate în această frumoasă acțiune: Brăescu Simona, Crăciun Violeta, Rebega Rica, Serea Rădița, Mănăilă Mădălina, Postolache Roxana, Șomitcă Rodica, Baciu Raluca, Postolache Cristina, Coroiu Alina, Giurcă Cristina, Ciobotaru Gina, Muscalu Maricica și Soare Iuliana.