Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Joi 2 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Recepție tehnică la lucrările de asfaltare de pe DN 2, în zona Garoafa

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat că a fost realizată recepția la terminarea lucrărilor pe DN2 E85, pe sectorul cuprins între km. 190+752 – 196+230, localitatea Garoafa, județul Vrancea. Pe acest sector de drum a fost turnat covor asfaltic cu preluare denivelări, au fost realizate marcaje rutiere. De asemenea au fost refăcute și comnpletate acostamentele cu balast, dar au fost realizate și lucrări de plombare a gropilor de pe anumite zone.

Anul acesta, DRDP Buzău a anunțat că au fost finalizate lucrările de refacere la încă un sector drum calamitat de pe DN2 N, sectorul Dumbrăveni-Jitia, pe raza localității Chiojdeni. Este al doilea sector de drum calamitat, de pe raza comunei Chiojdeni, care a fost reabilitat în acest an. Sectorul de drum reabilitat acum se află pe DN2 N, la km 41 +363, pe raza comunei Chiojdeni. Celălalt sector de drum reabilitat anul acesta se află între pozițiile kilometrice 43+154, pe o lungime de 263 de metri.

Vă reamintim pe DN2 N Dumbrăveni-Jitia și DN2 R Jitia-Vintileasca-Bahnele se află mai multe zone afectate de alunecările de teren și intemperii. Acesta este unul din cele mai deteriorate drumuri naționale din județul Vrancea și, probabil, din țară. Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici și directorul DRDP Buzău, Sorin Robu, au mers de mai multe ori pe acest drum, însoțiți de diverși specialiști, pentru a găsi cele mai bune soluții de reabilitare.

Sursa foto: Facebook/Directia Regionala de Drumuri si Poduri Buzau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?