Sursa foto: Salvamont Vrancea
Biroul de presă al IPJ Vrancea a precizat că „polițiștii Secției 3 Poliție Rurală au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie din localitatea Vidra, cu privire la faptul că în cursul zilei a plecat în fondul forestier de pe raza satului Tichiriș și nu mai știe să se întoarcă. De asemenea, femeia a relatat că este însoțită de fiul său, în vârstă de 23 ani. La căutarea persoanelor s-au deplasat la fața locului polițiști, pompieri și reprezentanți din cadrul S.V.S.U. Vidra, urmând să se deplaseze și reprezentanți din cadrul Salvamont Vrancea și voluntari”.
Reprezentanții Salvamont Vrancea au transmis că au primit „în jurul orei 20:00 o solicitare de a sprijini echipele de intervenție aflate în teren pentru găsirea a două persoane (mamă și fiu) rătăcite între localitățile Burca și Tichiriș”.
UPDATE! Biroul de presă al IPJ Vrancea: Cei doi se aflau pe albia râului Putna, la circa 5 km de satul Burca, aproape de zona împădurită iar din cauza ceții s-au rătăcit. Sunt în afara oricărui pericol și au fost conduși de polițiști la domiciliu.
Sursa foto: IPJ Vrancea