Un vrâncean condamnat în urmă cu câțiva ani pentru trafic de droguri s-a ales cu o nouă pedeapsă, care i s-a tras tot pe fondul „apropierii” pe care a dezvoltat-o față de substanțele interzise. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, fusese trimis în judecată sub control judiciar, ca șofer, pentru o serie de infracțiuni: a refuzat recoltarea de probe biologice și a condus de două ori având permisul suspendat. Totul, în decurs de câteva luni. În urma cercetării judecătorești și, chiar dacă inculpatul avea antecedente, pedeapsa stabilită a fost de un an şi 5 luni închisoare cu suspendare, cu obligația de a munci în folosul comunităţii timp de 90 de zile fie la Primăria comunei Ţifeşti, fie la Şcoala Generală Ţifeşti.
Însă nu doar atât. Pentru că în timpul judecății se făcuse referire la starea de dependență a inculpatului, instanța a dispus și ca acesta să fie obligat „la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări, care să înlăture starea de pericol”. Decizia era fundamentată inclusiv pe modul în care se derulase activitatea infracțională a vrânceanului, care inițial fusese prins drogat la volan în vara anului trecut. De fapt, acesta fusese tras pe dreapta de polițiști și, pentru că părea dezorientat, având privirea neclară, a fost testat cu aparatul Drager DrugTest 5000, care a indicat valori pozitive la consumul de droguri.
Sincer, vrânceanul a recunoscut a consumat droguri, precizând însă că o făcuse la mare, în urmă cu aproximativ 30 zile. Cu toate acestea, la acel moment în maşina pe care o conducea au fost găsite plicuri cu droguri. Mai departe, șoferul a fost dus la spital, unde i-a fost recoltată o probă de urină, analizele indicând că acesta era pozitiv la substanţele interzise. Însă ulterior inculpatul a refuzat, sub semnătură, recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor cu efect psihoactiv, motiv pentru care a fost informat că i se va face dosar penal, iar dreptul de a conduce îi este suspendat începând cu data de 25 iunie 2022.
Așa că i s-a reţinut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulaţie, însă la interval de câteva luni, în martie anul acesta, bărbatul a fost prins la volan. Cu greu, după o urmărire, pentru că șoferul a refuzat să oprească, însă după ce a fost tras pe dreapta, a fost condus la spital în vederea efectuării unui test preliminar de urină, reieşind o valoare pozitivă pentru substanţa THC. Și atunci a fost înştiinţat că nu mai are dreptul de a conduce, dar după o lună, polițiștii aveau să primească un apel cu privire la faptul că un Ford avariase două maşini staţionate, după care şi-a continuat drumul. Echipajul de poliţie din apropiere a identificat autoturismul în cauză, iar lângă maşină, căzut pe carosabil, a fost identificat inculpatul, care a recunoscut că el se afla la volan. Condus din nou la spital, analizele au relevat că, la momentul prelevării mostrelor biologice de sânge, acesta se afla sub influenţa unui medicament psihoactiv.
În timpul anchetei, bărbatul a recunoscut aproape tot, explicând că, de când avea 18 ani și până la începutul lunii aprilie 2023, când a fost internat la un spital din Bucureşti şi a urmat tratamente şi consiliere psihologică în vederea detoxifierii, a consumat, constant, ţigări şi pastile cu efect psihoactiv. Totodată, a mai declarat că a refuzat recoltarea de probe de sânge deoarece îi este frică de ace, iar în general fumează țigări „interzise”. Mai puțin la data ultimului incident, când, a povestit acesta, se certase cu iubita sa, așa că a înghițit o cantitate mare de pastile, dintre cele prescrise de medicul care l-a avut sub observaţie la spitalul din Bucureşti.
Dat fiind istoricul inculpatului, în cauză s-a dispus și o expertiză medicală de specialitate, din care a reieșit că acesta prezintă tulburare de personalitate instabil-emoţională, reacţie acută la stres şi sindrom de dependenţă la substanţe psihoactive pentru care urmează tratament în triplă asociere de medicaţie psihotropă, însă comisia apreciază discernământ prezent la momentul şi în raport de faptele comise. Totodată, s-a apreciat că acesta nici nu îndeplineşte normele minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, recomandarea medicilor fiind ca vrânceanul să fie reevaluat periodic, la minim 2 ani de zile.
Și, chiar dacă acesta avusese o condamnare mai veche, de 2 ani închisoare cu executare pe când avea 22 de ani, instanța i-a mai dat o șansă, pronunțând o pedeapsă cu suspendare. Aceasta în condițiile în care în 2021, tânărul dependent primea o clasare într-un dosar legat de droguri, după ce fusese depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive, iar în mașina acestuia fuseseră găsite două resturi de ţigară, care conțineau cannabinoide. Însă atunci s-a apreciat că nu existau probe că drogurile le deținea în alt scop decât cel al consumului propriu. În 2014 însă, acesta se ocupa clar cu vânzarea de droguri, mai precis etnobotanice, dovada fiind condamnarea ulterioară la închisoare cu executare.
Foto cu rol ilustrativ, sursa: Pexels – https://pixabay.com/ro/