Comedianţii ruşi Vovan şi Lexus, cunoscuţi pentru farsele telefonice făcute politicienilor europeni, au reuşit să-l atragă astfel în capcană şi pe ministrul german al economiei, ecologistul Robert Habeck, de la care au încercat să obţină declaraţii despre Ucraina, relatează miercuri agenţia EFE.
Într-o înregistrare publicată de cei doi comedianţi ruşi pe YouTube, în care poate fi recunoscută vocea ministrului german, care este şi vicecancelar, interlocutorul său, ce pretinde că este un reprezentant al Uniunii Africane (UA), spune că ar dori mai întâi să-i pună câteva întrebări despre exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră.
Vicecancelarul german reacţionează afirmând că sunt ţări care au „puncte de vedere diferite” asupra acestei chestiuni. „Ceea ce noi încercăm să facem este să scoatem grâul din Ucraina pe diferite căi”, explică Robert Habeck. Dar „problema este foarte, foarte serioasă, (preşedintele rus Vladimir) Putin o ştie şi cred că vrea să ia lumea şi mai ales Africa drept ostatic”, continuă ministrul Robert Habeck, care dă asigurări că guvernul său este de acord cu propunerile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, privind deblocarea transportului cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. „Putin se teme că pierde influenţa în Africa şi încearcă să divizeze Africa între influenţa occidentală, rusă şi chineză”, iar liderul de la Kremlin „înţelege numai limbajul presiunii”, îi mai spune ministrul german impostorului rus despre care crede că reprezintă Uniunea Africană.
Întrebat de acesta din urmă despre contraofensiva eşuată a armatei ucrainene, vicecancelarul german a admis că „mulţi soldaţi mor pe front în fiecare zi, pare că războiul nu se va termina curând”. După apariţia înregistrării cu acest dialog, surse din ministerul condus de Robert Habeck au declarat presei germane că farsorii nu au reuşit să obţină de la el informaţii relevante sau confidenţiale.
Duo-ul comedianţilor ruşi Vovan şi Lexus a mai întins astfel de capcane telefonice şi altor personalităţi, printre care s-au numărat prinţul Harry al Marii Britanii, fostul premier britanic Boris Johnson pe vremea când era ministru de externe, fostul cancelar german Angela Merkel, preşedintele polonez Andrej Duda sau şefa guvernului italian Georgia Meloni.
Fără să-şi dea seama că la capătul firului se află un impostor, politicienii au exprimat păreri pe care altfel nu le-ar fi spus în public. Pretinzând că este preşedintele francez Emmanuel Macron, unul din cei doi comedianţi l-a contactat astfel în noiembrie anul trecut pe preşedintele polonez Andrej Duda, în atmosfera tensionată după ce o rachetă căzuse peste o fermă pe teritoriul polonez, în apropierea graniţei cu Ucraina, omorând două persoane. Suspiciunile se îndreptau în acel moment către Rusia, dar abia a doua zi oficialii polonezi şi cei ai NATO au stabilit că a fost de fapt o rachetă antiaeriană pe care armata ucraineană o lansase către ţinte aeriene ruseşti. ”Emmanuel, crede-mă, sunt extrem de atent”, îi spune Duda celui despre care credea că este omologul său francez. ”Nu îi acuz pe ruşi (…) Nu vreau război cu Rusia şi, crede-mă, sunt extrem de atent, extrem de atent”, a reacţionat preşedintele polonez.
Cea mai recentă victimă a farsorilor ruşi, înaintea vicecancelarului german, a fost şefa guvernului italian, Georgia Meloni, care a fost convinsă că interlocutorul ei la telefon este un „oficial african”. În discuţia cu acesta ea critică UE pentru modul în care gestionează problema migraţiei şi spune că liderii europeni au abandonat Italia în faţa valului migrator. Întrebată apoi despre războiul din Ucraina şi dacă întrevede vreun final al acestuia, Meloni răspunde: „Văd că mulţi au obosit. Sincer vorbind, s-ar putea să ne apropiem de momentul în care toţi vor înţelege că avem nevoie de o cale de ieşire”.
Comedianul rus Lexus, „oficialul african” care a vorbit cu Meloni, a declarat agenţiei Reuters că a apreciat sinceritatea ei, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul farselor de acelaşi fel pe care el şi colegul său Vovan le-au făcut altor politicieni occidentali. „Din păcate, spre deosebire de ea, mulţi politicieni europeni vorbesc ca un fel de roboţi programaţi şi exprimă numai punctele de vedere vehiculate prin propriile cercuri”, a remarcat Lexus.
Cei doi comedianţi ruşi, pe numele lor reale Vladimir Kuzneţov şi Alexei Stoliarov, susţin că sunt independenţi, dar criticii lor cred că obţin numerele de telefon ale diferiţilor oficiali străini cu ajutorul postului pro-guvernamental rus NTW, aşadar ar putea avea legături cu Kremlinul.