Biroul de presă al ISU Vrancea: În urmă cu puțin timp, 3 echipaje de la Secția de Pompieri Adjud au intervenit cu modulul SMURD (autospecială de descarcerare și ambulanță SMURD) și 1 autospecială de intervenție, la un eveniment rutier produs pe raza localității Păunești, în urma căruia a rezultat 1 victimă încarcerată. Victima, un bărbat de aproximativ 60 de ani, ce prezenta multiple traumatisme, a fost descarcerată, preluată de echipajul SMURD și transportată la spital.
De asemenea, pompierii militari au asigurat măsurile preventive în zona producerii evenimentului rutier.
Biroul de presă al IPJ Vrancea: Astazi, 7 Decembrie, ora 09.22, am fost sesizati prin 112 cu privire la faptul că la ieșire din Domnești, către Păunești un autoturism a intrat într-un cap de pod. A rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, un bărbat de 64 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare. În urma testării etilotest a șoferului, rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
foto cu rol de prezentare