Primăriile care derulează proiecte cu fonduri europene se pot împrumuta de la Trezorerie pentru a asigura fondurile necesare finalizării investițiilor. Administrația Județeană a Finanențelor Publice Vrance a anunțat că 15 decembrie 2023 este termenul limită de depunere a cererilor pentru acordarea de împrumuturi. Prin aceste împrumuturi pot fi asigurate inclusiv sumele de care localitățile au nevoie pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor care trebuie finalizate până la data de 31 decembrie 2023. De asemenea, împrumuturile pot fi contractate inclusiv pentru instituţiile publice finanţate integral din bugetul local şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară la care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de membru. Împrumuturile se acordă numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale şi numai dacă la data depunerii documentaţiei nu prezintă restanţe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.
AJFP Vrancea precizează că rambursarea împrumuturilor se efectuează în tranşe trimestriale egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă, pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 0,02% pentru fiecare zi de întârziere. Dobânda pentru fiecare zi de întârziere se calculează prin aplicarea ratei scadente la suma obligaţiilor de plată restante, rate de capital plus dobânda aferentă, înmulţită cu numărul de zile calendaristice de întârziere. „Până la lichidarea obligaţiilor de plată restante ale unităţilor administrativ-teritoriale, atât cotele defalcate din impozitul pe venit, cât şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, inclusiv a drepturilor cuvenite asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, precum şi a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav şi a plăţilor privind finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, după caz, care au fost sistate, vor fi alocate bugetelor locale numai pentru achitarea acestor obligaţii restante”, se arată în informarea AJFP Vrancea.
Sursa foto: Gerd Altmann – https://pixabay.com/ro/