Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

Din 2025, în România, și textilele vor trebuie aruncate separat

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, marţi, că din anul 2025 va fi obligatorie colectarea selectivă a fracţiei de textile, menţionând că, din păcate, în România intră mari cantităţi de haine second hand care, apoi, ajung în gropile de gunoi. „Din 2025 va fi obligatorie colectarea fracţiei de textile, există o directivă europeană care stabileşte acest lucru. (…) Din păcate, România este un loc unde intră nişte volume impresionante de haine second hand şi nu că aş avea ceva împotriva hainelor second hand sau împotriva magazinelor care comercializează astfel de produse, dar atunci când discutăm despre gestionarea materialelor textile aş vrea să trag un semnal de alarmă şi să spun că, din păcate, mari cantităţi din acele haine care intră în România sub formă de produse second hand ajung în gropile de gunoi şi ar trebui gestionate diferit”, a afirmat ministrul, la audierea sa în Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.
El a arătat că, pe lângă pet-uri şi alte fracţii reciclabile convenţionale, cetăţenii aruncă cantităţi însemnate de deşeuri textile. „Am fost personal într-o comună din judeţul Bacău şi am mers în faţa maşinii de gunoi şi am ridicat şi eu pubela să văd ce aruncă cetăţenii la groapă în ziua în care se colectau deşeurile reciclabile şi am constatat că, pe lângă pet-uri, pe lângă fracţii reciclabile convenţionale, pe care le cunoaştem cu toţii, existau cantităţi însemnate de deşeuri textile”, a adăugat Fechet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?