Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Aer curat pentru orașele din Vrancea

Activități de informare și conștientizare cu privire la calitatea aerului, organizate de Consiliul Județean Vrancea în Mărășești

În fiecare zi, organismul uman consumă între 15 și 18 m3 de aer. Aerul curat este la fel de important precum calitatea alimentelor pe care le mâncăm, dar, deși vorbim și ne preocupăm din ce în ce mai mult de alimentație, nu același lucru îl putem spune despre grija și interesul nostru față de calitatea aerului de zi cu zi.

Poluarea aerului este unul dintre fenomenele cu mari consecințe asupra sănătății noastre, unele ușor de detectat (alergii respiratorii, dificultăți în respirație), altele mai puțin vizibile, dar mult mai grave. Conștientizarea importanței calitătii aerului, monitorizarea acesteia și reducerea poluării reprezintă un efort comun între administrația publică și cetățeni, astfel încât aerul pe care îl respirăm să fie mai curat și mai sănătos.

În anul 2022, Consiliul Județean Vrancea a montat senzori performanți de monitorizare a calității aerului uRADMonitor City în Mărășești, pentru ca locuitorii să cunoască mai bine calitatea aerului pe care îl respiră. Senzorul urmărește un total de zece parametri importanți ai calității aerului, inclusiv materia particulelor, monoxid de carbon, ozon, dioxid de sulf, dioxid de azot și este capabil să detecteze chiar și cele mai mici modificări ale compoziției aerului înconjurător. Pe platforma digitală www.aercuratvn.ro, realizată de Consiliul Județean, locuitorii Mărășeștiului pot verifica în timp real indicatorii raportați de fiecare senzor și pot consulta mai multe informații despre calitatea aerului.

În 2023, Consiliul Județean Vrancea a continuat să informeze locuitorii din Mărășești cu privire la importanța calității aerului. Materiale informative sunt distribuite în școli, aducând în atenție aspecte esențiale legate de calitatea aerului și modul în care fiecare locuitor poate contribui la îmbunătățirea acesteia.

În paralel, reprezentanți ai administrației publice locale responsabili cu activități de mediu au fost invitati să participe la un webinar organizat de Consiliul Județean Vrancea, cu scopul de a prezenta soluții de menținere a calității aerului în oraș, disponibile în acest moment în România.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma: „Menținerea unui aer curat rămâne o preocupare în județ, atât la nivelul orașelor cât și al zonelor rurale. Consiliul Județean Vrancea va continua să ofere locuitorilor și administrațiilor publice informații și instrumente pentru a putea contribui la păstrarea și îmbunătățirea calității aerului pe care îl respirăm.”

Consiliul Județean Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?