Prima vacanță din acest an școlar a adus elevilor din Focșani bucuria de a se întâlni în cadrul evenimentelor organizate de Centrul Județean de Excelență Vrancea.
Vineri, 3 noiembrie 2023, la Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, echipele reunite de robotică ale Colegiului Național ”Unirea” și Colegiului Național ”Al. I. Cuza” au prezentat publicului specificul activității lor și al competiției care îi inspiră – Campionatul de robotică FIRST Tech Challenge. Pe scenă au evoluat împreună echipele BrickBot și InfinityEdge de la Colegiul Național ”Unirea”, coordonate de profesorii Adrian Colin și Codruța Preda, alături de echipa AICitizens de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza”, coordonată de prof. Tiberiu Oprea. Elevii au vorbit despre munca lor în echipă, pasiune, fair-play, performanță și bucuria reușitei. Lor li s-au alăturat alumni, acum studenți ai universităților de prestigiu din țară și din străinătate.
De un maxim interes s-a bucurat momentul lui Alexandru Isac – echipa BrickBot, care a prezentat experiența participării personale la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge de la Houston, ediția 2023, în urma selecției de la etapa națională a competiției.
Elevii prezenți la eveniment s-au bucurat câteva ore de abilitățile roboților expuși în cadrul activității și de interacțiunea cu creatorii lor, tineri pasionați de cunoaștere și motivați în cultivarea interdisciplinarității.
Director,
prof. Silvia-Ofelia Chelariu
Comunicat de presă
sursă video: YouTube @atlastvvrancea